VIDEO Djokovic și Murray și-au amintit amuzați de primul lor meci, jucat la 12 ani
23.06.2013, 19:35Primii doi jucători din clasamentul ATP și în același timp, principalii favoriți ai turneului din acest an de la Wimbledon, Novak Djokovic și Andy Murray, au fost protagoniștii unui spot în care liderul mondial primea câte o întrebare din partea mai multor adversari din circuitul profesionist.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cea mai amuzantă a venit din partea rivalului său din turnee, dar în același timp bun prieten, Andy Murray.
Cei doi jucători care conduc ierarhia mondială s-au întâlnit până acum de 18 ori, iar scorul partidelor directe îi este favorabil lui Djokovic - 11-7. Trei dintre acestea au reprezentat finale în turneele de Grand Slam, de două ori ieșind învingător sârbul (Australian Open 2011, 2013) și o dată britanicul (US Open 2012).
Cu toate acestea, Murray și-a adus aminte de prima dată când au disputat o partidă directă, lucru care se întâmpla în urmă cu mai bine de un deceniu, la categoria de copii și juniori. Djokovic, amuzat de întrebarea primită, a răspuns până la urmă la întrebarea lui Andy, rușinat de deznodământul acelui meci.
Dialogul dintre cei doi:
Andy Murray: "Am jucat câteva meciuri lungi unul împotriva celuilalt în ultimii ani - 5 ore în semifinalele de la Australian Open, 5 ore în finala de la US Open. Îți aduci aminte care a fost scorul și cât de lung a fost primul nostru meci, pe care l-am disputat la vârsta de 12 ani?"
Novak Djokovic: "Știam că asta va fi întrebarea lui. Răspunsul corect este: am jucat în Franța, la un turneu de Under12, aveam 11 sau 12 ani și sunt sigur că partida a fost una scurtă, de sub o oră. Scorul a fost clar în favoarea lui, 6-2 6-0."
Următorul jucător care i-a pus o întrebare lui Djokovic, a fost Richard Gasquet, ocupantul locului 9 în lume. Francezul i-a pus aceeași întrebare, iar Nole, vizibil amuzat, a recunoscut: "Mă omorâți cu întrebarea asta. Toți ați fost mai buni ca mine, toți m-ați bătut când am fost mici. Și tu m-ai bătut, nu mai știu scorul, dar a fost destul de rău, pentru că în acea vreme jucai mult mai bine decât mine."
Etichete: wimbledon , novak djokovic , clasament atp , us open , richard gasquet , andy murray , australian open , murray djokovic , dueluri djokovic murray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...