VIDEO Begu, lăudată: ”Cel mai bun meci al ei din punct de vedere mental. E timpul pentru un rezultat mare!”
01.07.2015, 20:03Irina Begu (31 WTA) s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o în trei seturi pe Lesia Tsurenko (26 de ani, locul 68 WTA). În turul al treilea, Begu va lupta cu Maria Sharapova pentru un loc în optimile Grand Slam-ului de la All England Club.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La puține momente după victoria repurtată în fața sportivei din Ucraina, Adrian Cruciat, antrenorul Irinei, a vorbit ÎN DIRECT și în EXCLUSIVITATE la Digi Sport, despre cea mai bună performanță obținută de către eleva sa la Wimbledon.
”Am avut emoții. Vreau să apreciez efortul depus de Irina. A fost cel mai bun meci al ei din punct de vedere mental. A fost extraordinar de puternică în setul al treilea pe un fond de epuizare fizică, venit și acela pe un consum emoțional foarte mare pe finalul setului al doilea.
Dacă nu mă înșel, este o premieră pentru Irina să reușească să găsească soluții să se autodepășească într-un astfel de moment”, a spus Cruciat, chestionat telefonic în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
În turul al treilea, Begu o va întâlni pe Maria Sharapova, una dintre favoritele la câștigarea turneului, numărul patru mondial. Cruciat are încredere în Irina, despre care spune că se află într-un moment în care poate obține un rezultat mare.
”Mă bucur, mai mult decât pentru calificarea în turul al treilea, de faptul că are ocazia să joace cu Maria Sharapova. Sunt cele mai bune meciuri pentru un jucător care este în creștere, care vrea să ajungă în top.
Să joci cu Sharapova sau cu Serena la un turneu de Grand Slam este cel mai bun test. Vezi exact unde mai ai de lucrat, cu ce sunt ele mai bine, ce au în plus. Ese o șansă bună pentru Irina, indiferent de rezultat.
Sper ca Irina să facă un meci bun, pentru că este timpul, consider eu, ca ea să facă un rezultat cu adevărat mare. Pentru că una este să bați o astfel de jucătoare în turnee WTA și alt lucru să câștigi într-un Grand Slam”, a spus Adrian Cruciat la Digi Sport.
Turneul de la Wimbledon se dispută în perioada 29 iunie - 12 iulie, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport și pe digisport.ro, respectiv m.digisport.ro.
Etichete: wimbledon , digisport , irina begu , program digisport , adrian cruciat , cruciat begu wimbledon , begu tzurenko , begu sharapova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...