VIDEO Andy Murray este din nou campion la Miami și urcă pe locul 2 în ierarhia ATP!
30.03.2013, 09:40Andy Murray și David Ferrer au oferit un spectacol extraordinar în ultimul act al ediției din acest an de la Miami. Confruntarea dintre cei doi s-a întins pe mai bine de două ore și jumătate și a fost presărată cu o mulțime de momente de tenis excepțional.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar și așa, trofeul putea să ajungă doar la unul dintre finaliști, iar destinația lui s-a decis în tiebreak-ul setului decisiv. Învingător a fost Andy Murray, cu 2-6 6-4 7-6, succes care i-a asigurat totodată accederea pe poziția secundă în clasamentul ATP.
David Ferrer a început extrem de bine confruntarea și a reușit să își adjudece primele 5 game-uri, chiar dacă a fost nevoit să salveze 3 mingi de break pe parcurs. Murray a redus apoi diferența la 2-5, însă a jucat un game dezastruos în minutele care au urmat: două duble greșeli și alte două mingi risipite i-au făcut cadou setul lui Ferrer.
Manșa a doua a fost mult mai echilibrată, iar britanicul a început să răspundă tot mai eficient în schimburile lungi de pe fundul terenului. Ocupantul, de luni, al locului 2 mondial a dat startul revenirii în game-ul 3, atunci când a realizat break-ul pe care l-a păstrat pentru o bună bucată de vreme. Cu toate că la 4-2 pentru el, Murray a avut șansa unui dublu break, scoțianul a ratat inexplicabil, iar apoi și-a cedat serviciul.
Ferrer nu a fost capabil să profite la maxim de pasa slabă în care intrase adversarul său, a comis câteva greșeli ușoare și i-a redat avantajul serviciului lui Andy. Britanicul nu a mai lăsat loc pentru erori și a închis setul cu un game adjudecat la 0 – 6-4.
7 breakuri în 9 game-uri!
Setul decisiv a fost asemănător unui carusel, cu 7 break-uri în primele 9 jocuri. La 5-4, Murray a avut șansa să încheie partida pe propriul serviciu, dar Ferrer a riscat totul și a urcat la fileu la aproape fiecare minge. Ibericul a egalat situația, s-a instalat la conducere cu 6-5, iar apoi a avut o minge de meci pe game-ul adversarului. Murray a trimis o minge care a prins tușa, a salvat oportunitatea lui Ferrer și l-a înghenuncheat moral pe adversarul său. Spaniolul a mai câștigat un singur punct, în tiebreak și a cedat în jocul decisiv cu 7-1.
Continuă complexul lui Ferrer
Este cel de-al 9-lea trofeu de categorie Masters pe care și-l trece în palmares sportivul britanic, din cele 12 finale disputate în astfel de turnee. De cealaltă parte, Ferrer a dovedit din nou că a dezvoltat un adevărat complex pentru jucătorii clasați în fața sa: a fost cea de-a 13-a finală pe care a disputat-o împotriva unui adversar din Top 5, iar până acum, ibericul le-a pierdut pe toate. Mai mult, setul inaugural din finala de la Miami a fost cel de-al doilea pe care Ferrer l-a câștigat în toate aceste finale.
2009
a fost anul ultimului turneu de la Miami câștigat de Murray. Atunci l-a învins pe Novak Djokovic
Etichete: david ferrer , andy murray , masters miami , finala de la miami , murray in finala de la miami , ferrer in finala de la miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...