Victorie mare pentru Marius Copil! L-a învins pe Gilles Simon, locul 19 ATP
02.01.2014, 09:08Marius Copil a reușit, joi dimineață, una dintre cele mai răsunătoare performanțe ale carierei sale, în optimile de finală ale turneului de la Brisbane (Australia).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Compatriotul nostru l-a învins în două seturi (7-5, 6-3), pe numărul 19 în clasamentul ATP, francezul Gilles Simon.
Românul a reușit surpriza turneului australian, în condițiile în care tenismenul de 23 de ani din Arad este abia pe locul 147 mondial și a venit din calificări, în timp ce Simon era favoritul numărul 3 al turneului, după Roger Federer și Kei Nishikori.
Ca și importanță, victoria obținută la Brisbane poate fi asemuită cu cea din 2012, din cadrul turneului de la Beijing. Clasat în acel moment pe locul 205 ATP, Marius a trecut în primul tur de cel de-al 13-lea jucător al lumii - Marin Cilic.
Pentru această victorie și pentru calificarea în sferturile de finală, Copil a primit 13.335 de dolari și 45 de puncte ATP. În turul următor, românul va da piept cu australianul Lleyton Hewitt, câștigător în fața spaniolul Feliciano Lopez (7-5, 6-3).
Etichete: atp , victorie , eliminare , australia , gilles simon , marius copil , performanta , brisbane , locul 19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...