Victorie de senzație a Patriciei Țig, în fața Kristinei Mladenovic! Calificare în turul 3 la Miami
25.03.2017, 09:04Patricia Maria Ţig (22 de ani) a reuşit o calificare spectaculoasă în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, vineri, după ce a învins-o surprinzător pe Kristina Mladenovic (Franţa), cap de serie numărul 22, cu 7-6 (4), 6-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ţig (95 WTA), venită din calificări, s-a impus după exact două ore de joc în faţa unei adversare net superioare în ierarhia mondială, Mladenovic (23 ani) ocupând locul 18. Franţuzoaica o învinsese pe Simona Halep cu 6-3, 6-3, în turul al treilea la Indian Wells.
În primul set, Mladenovic a condus cu 1-0 şi 2-1, iar apoi s-a desprins la 4-2. Franţuzoaica a avut apoi 5-3, dar românca a revenit şi a reuşit să egaleze (5-5), iar apoi s-a ajuns în tie-break, unde Ţig s-a impus cu 7-4.
Miami Open e ÎN DIRECT la Digi Sport în perioada 21 martie - 2 aprilie.
În setul al doilea, Ţig a dominat jocul, a condus cu 1-0 şi 2-1, iar apoi a făcut un break, mărindu-şi avansul la 3-1. Ghemul al cincilea a avut o importanţă foarte mare în economia jocului, durând mai bine de zece minute, perioadă în care Ţig a salvat nu mai puţin de şase mingi de break. În cele din urmă, jucătoarea gălăţeană a reuşit să îşi facă serviciul şi s-a desprins la 4-1. Mladenovic s-a apropiat la 4-2, dar Ţig a arătat că este în formă şi a făcut 5-2. Românca a ratat o minge de meci pe serviciul Kristinei Mladenovic, apoi şi-a creat-o pe a doua, dar meciul a fost întrerupt din cauza picăturilor de ploaie. Jocul s-a reluat după două minute, însă Mladenovic a făcut dublă greşeală şi meciul s-a încheiat cu victoria splendidă a româncei.
Mladenovic câştigase primul său meci cu Ţig, în 2015, în primul tur la Wuhan, cu 6-1, 6-4.
Patricia Ţig, aflat în cel mai bun moment al carierei sale, şi-a asigurat un cec de 41.350 dolari şi 95 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe americanca Venus Williams, care a trecut de brazilianca Beatriz Haddad Maia, 6-4, 6-3.
Din acest an, Digi Sport va transmite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE 55 de turnee WTA, în fiecare sezon.
Tot vineri, Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 19, cu 7-6 (4), 3-6, 6-3, iar Simona Halep, a treia favorită, a atins această fază graţie victoriei în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-3, în faţa japonezei Naomi Osaka. Irina Begu, cap de serie numărul 28, a fost învinsă neaşteptat de spaniola Lara Arruabarrena, cu 3-6, 6-4, 6-3, într-un meci din turul secund.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: halep , begu , patricia tig , patricia tig miami , patricia tig mladenovic miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...