Verdictul accidentării Simonei Halep e mai dur decât se aștepta! Șansele de participare la Roland Garros
24.05.2017, 13:09Simona Halep a ajuns încă de marți la Paris, acolo unde continuă recuperarea după accidentarea la gleznă pe care a suferit-o în timpul finalei turneului de la Roma. Verdictul medicilor este mai drastic decât se aștepta, iar șansele sale de a concura la Roland Garros au scăzut serios.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătoarea de pe locul 4 WTA a dezvăluit că RMN-ul efectuat a relevat o ruptură la un ligament al gleznei drepte. Chiar dacă starea i s-a ameliorat de duminică, medicii sunt rezervați în privința posibilităților de participare la Roland Garros, desfășurat în perioada 28 mai - 11 iunie și spun că sunt 50% șanse să poată juca.
În mesajul scris în engleză, Simona folosește termenul "torn", care ar indica o ruptură sau o "zdrențuire" a țesutului. Este foarte greu de crezut, însă, că o ruptură de ligament în adevăratul sens al cuvântului i-ar mai lăsa șanse de participare la o săptămână de la accidentare, pentru că afecțiunea ar avea nevoie de un timp mai îndelungat de refacere. Cel mai probabil, ar fi vorba de o întindere sau de o luxație mai serioasă.
"Am ajuns devreme la Paris pentru tratament. RMN-ul arată un ligament rupt de la căzătura din Roma. Ţin pumnii strânşi pentru Roland Garros şi voi face tot ce este posibil pentru a fi pregătită. Doctorii spun că sunt 50/50 în acest moment, dar s-a mai ameliorat de duminică. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din ultimele săptămâni. Rămânem foarte pozitivi! Cu dragoste, Simo", a scris Simona Halep pe contul său de Instagram, alături de un colaj de fotografii făcute la recuperare și fizioterapie.
Simona Halep s-a accidentat duminică, în timpul finalei turneului WTA de la Roma, chiar înainte să câștige primul set în fața Elinei Svitolina cu scorul de 6-4. A solicitat de două ori intervenția fizioterapeutului și a putut încheia meciul. Cu toate acestea, prestația sa a fost clar afectată și a pierdut următoarele două seturi cu 5-7 și 1-6.
VIDEO Momentul accidentării Simonei Halep
Etichete: simona halep , halep accidentare , halep paris , halep roland garros , halep glezna , halep accidentare glezna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...