Venus Williams a salvat o minge de meci şi s-a calificat în finala de la Wuhan
02.10.2015, 13:47ÎN DIRECT la Digi Sport 2, Venus Williams, locul 24 WTA, şi-a "răzbunat" sora, reuşind să o elimine pe Roberta Vinci, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 15, în semifinale la Wuhan, după ce italianca i-a administrat Serenei Williams o înfrângere dureroasă la US Open, împiedicând-o să realizeze Marele Şlem.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Roberta Vinci reuşea în urmă cu trei săptămâni una dintre cele mai mari surprize din istoria tenisului, învingând-o pe cea mai bună jucătoare din lume, Serena Williams, la New York. Americanca era la două meciuri de al 22-lea Grand Slam din palmares şi al patrulea în 2015, ceea ce ar fi reprezentat o premieră din 1988. Serena Williams a acuzat eşecul dureros de la Flushing Meadows şi a decis să nu mai joace în 2015.
La primul turneu la care a evoluat după US Open, cel de categorie Premier 5 de la Wuhan, Vinci a ajuns din nou în semifinale, întâlnind-o de data aceasta pe sora Serenei. Condusă cu 5-2 în decisiv, italianca a întors scorul în favoarea ei, 6-5, şi a servit pentru meci. Ea a avut o minge de meci în acest game, la 40-30, dar Venus a anulat-o şi apoi a făcut break.
Americanca s-a impus până la urmă cu scorul de 5-7, 6-2, 7-5 (4), după o partidă care a durat aproape două ore şi 45 de minute.
În ultimul act de la Wuhan Open, Venus Williams, aflată la 77-a finală de simplu din carieră (46 câştigate), a doua din 2015, va juca împotriva învingătoarei dintre spaniola Garbine Muguruza, locul 8 şi cap de serie numărul 5 şi germana Angelique Kerber, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 6, partidă care va avea loc tot vineri.
Etichete: finala , venus williams , roberta vinci , wuhan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...