Uzbekistanul ne poartă noroc. Irina Begu a cucerit primul trofeu WTA, la Tașkent. "Am câștigat cu serviciul"
15.09.2012, 14:12UPDATE 17:30 La scurt timp după încheierea partidei, Raluca Olaru a oferit declarații pentru site-ul oficial al competiției:
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
"Este minunat să câştigi un titlu, voi pleca de la Taşkent cu amintiri frumoase. Mă bucur că am decis în ultimul moment să particip la turneu şi cu siguranţă voi reveni aici ca să îmi apăr titlul. Serviciul meu a fost cel care m-a făcut să câştig. Donna a jucat foarte bine şi mă bucur că m-am impus în faţa ei în ambele seturi. Eram puţin îngrijorată când Donna a egalat de la 2-4 la 4-4 în setul doi, dar am reuşit să preiau din nou conducerea cu 5-4 iar apoi am câştigat setul", a spus Begu, informează site-ul oficial al competiţiei.
Sportiva învinsă de Begu în finală, Donna Vekici, consideră că românca a meritat victoria. "Eram pregătită pentru această finală, dar Irina a jucat foarte bine, a meritat victoria. Eu mă bucur că am avut o săptămână bună, însă sunt şi puţin dezamăgită deoarece nu am putut câştiga titlul, deşi am ajuns foarte aproape. Însă voi reveni. Am câştigat o experienţă valoroasă pentru viitorul meu", a afirmat Vekic.
Irina-Camelia Begu (22 de ani) a obţinut primul trofeu WTA după ce a învins-o în finala de la Taşkent pe croata Donna Vekic.
Într-un turneu în care le-a eliminat pe favoritele numărul doi și trei, Urszula Radwanska, respectiv Alize Cornet, Begu a avut nevoie de 80 de minute pentru a trece si de Vekic, cu un dublu 6-4.
La doar 16 ani, croata venea din calificări și era la primul său turneu în circuitul profesionist. Victoria în faţa lui Vekic i-a adus lui Begu 37.000 de dolari şi 280 de puncte.
Iată că Uzbekistanul le priește româncelor. Sorana Cîrstea și Raluca Olaru au câștigat primele lor titluri WTA tot la Taşkent.
Etichete: begu , irina begu a castigat primul turneu wta , begu s-a impus la taskent , primul titlu wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...