Un nou caz "Adria Tour"? Un jucător din top 100 ATP a fost testat pozitiv, după ce a participat la un turneu din America
04.07.2020, 17:36Frances Tiafoe (22 de ani, 81 ATP) a anunțat că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, astăzi, la doar o zi după ce a debutat la turneul amical All-American Team Cup, din Atlanta, SUA.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Competiția a debutat vineri și ar trebui să se încheie duminică. La partida câștigată ieri de Frances Tiafoe contra lui Sam Querrey (45 ATP), scor 6-4, 7-6 (5), au asistat 450 de spectatori, scrie tennis.com.
Tiafoe s-a izolat deja și așteaptă acum verdictul celui de-al doilea test, pe care îl va efectua săptămâna viitoare.
"Din nefericire, am fost testat pozitiv cu noul coronavirus, vineri seară, și m-am retras de la turneul All-American Team Cup, din Atlanta. În ultimele două luni m-am antrenat în Florida și am fost testat negativ în urmă cu o săptămână.
Sunt programat pentru un al doilea test săptămâna viitoare, dar am intrat deja în carantină, așa cum am fost îndrumat de stafful medical din Atlanta. Chiar dacă sunt nerăbdător să revin, sănătatea și siguranța tuturor este mai presus de orice", a scris Tiafoe, pe Twitter.
Frances Tiafoe nu va mai evolua la turneul din SUA, însă organizatorii au anunțat că nu vor suspenda competiția, cel puțin pentru moment.
"Am început imediat o igienizare amplă a complexului. Sănătatea și siguranța participanților, a staffurilor și a spectatorilor sunt prioritare. Vom continua să punem în aplicare toate măsurile impuse de autoritățile locale", au transmis organizatorii.
Locul lui Frances Tiafoe la turneu va fi luat de un alt american, Cristopher Eubanks (238 ATP). La competiție mai participă alți jucători importanți, precum John Isner (21 ATP), Taylor Fritz (24 ATP), Sam Querrey (45 ATP) sau Tommy Paul (57 ATP).
Focar de infecție la Adria Tour, competiția organziată de Novak Djokovic
În Serbia şi Croaţia, pentru că măsurile de distanţare nu sunt obligatorii, acestea nu au fost aplicate şi participanţii de la Adria Tour au fost văzuţi jucând baschet, fotbal, tenis, îmbrăţişându-se în faţa publicului, atât la Belgrad, unde a avut loc prima etapă a întrecerii, cât şi la Zadar.
La primul turneu, de la Belgrad, spectatorii din tribune nu au păstrat distanţa socială şi nu au purtat măşti. Jucătorii s-au îmbrăţişat pe teren, iar Djokovic a postat apoi fotografii cu o petrecere a jucătorilor după meciuri.
După Grigor Dimitrov, Borna Coric, Marko Paniki (preparatorul fizic al lui Djokovic), Kristijan Groh (antrenorul lui Dimitrov), Viktor Troicki şi soţia sa însărcinată, Goran Ivanisevic (antrenorul lui Nole) şi Novak Djokovic şi soţia sa, Jelena, au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19.
Etichete: tenis , frances tiafoe , coronavirus , adria tour , all-american tenis cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...