Ultimele informații despre starea lui Bollettieri. Americanul în vârstă de 88 de ani se prăbușise pe teren
16.05.2020, 09:50Celebrul Nick Bolletierri (88 de ani), amic cu Ilie Năstase, Sever Dron sau Virginia Ruzici, a ajuns la un spital din Florida după ce s-a prăbușit pe teren, în timpul unui antrenament la Bradenton.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În pofida vârstei, omul care a șlefuit nenumărate talente ale tenisului mondial continuă să se implice la academia care-i poartă numele.
Joi însă, americanului i s-a făcut rău, informează tennischannel, și a fost transportat cu o ambulanță la cel mai apropiat spital.
Nick Bollettieri, om esențial pentru jucători de top
”Am vorbit cu el aseară (n.r. – joi). Avea o stare de spirit destul de bună, cu excepția faptului că este un tip care nu s-a dus niciodată la doctor. Refuză să meargă la medic, îi este frică de medic", a declarat Jimmy Arias, fost jucător de tenis, pentru sursa mai sus menționată.
Rudele celebrului inovator în tenis au crezut inițial că Bollettieri ar fi suferit un infarct, însă medicii au dezvăluit că a fost vorba doar de o criză la rinichi.
Pe lista jucătorilor antrenați de Bollettieri se află Andre Agassi, Monica Seles, Mary Pierce sau Jim Courier. Mulți alți jucători de top din prezent sau din ultimii 20 de ani au fost ghidați de faimosul expert al sportului alb.
Etichete: andre agassi , nick bollettieri , monica seles , bollettieri spital , academia bollettieri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...