Thiem, replică necruţătoare pentru Serena Williams. Ce a spus, după incidentul de sâmbătă
03.06.2019, 12:37Dominic Thiem nu pare dispus să uite episodul de sâmbătă, când Serena Williams l-a forţat să părăsească o conferinţă de presă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce a fost eliminată de Sofia Kenin, în turul 3 de la Roland Garros, americanca urma să susțină o conferință de presă în aceeași sală cu Dominic Thiem. Americanca a făcut presiuni să înceapă mai repede conferinţa, iar organizatorii s-au conformat, spunându-i austriacului doleanţa fostului număr unu mondial.
Finalistul de la Roland Garros s-a enervat peste măsură şi a părăsit sala şi nu pare dispus să o ierte pe cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului.
"Acest episod arată o personalitate urâtă, în opinia mea. Sunt 100% convins că Federer sau Nadal nu ar face aşa ceva vreodată", a spus Thiem, pentru Eurosport.
Ce s-a întâmplat la conferinţa de presă
Austriacul de pe locul 4 ATP se afla în plin interviu când a fost informat că e rugat să plece din sală, pentru că Williams a sosit și nu are starea necesară să aștepte. A fost momentul în care finalistul de anul trecut și-a pierdut cumpătul.
”Nu mai sunt doar un junior! N-am înțeles, sincer. Adică, ce dracu? Cred că e o glumă. Trebuie să plec din sală pentru că ea (n.r. - Serena Williams) își face apariția? Atunci plec, nu mai stau”, a reacționat Thiem.
De notat că vina îi aparţine doar într-o anumită măsură Serenei Williams. Demersul acesteia e unul urât, însă organizatorii sunt principalii responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat.
Altfel, Dominic Thiem va juca în optimile de finală în faţa favoritului publicului, Gael Monfils.
Etichete: roland garros , dominic thiem , roland garros 2019 , thiem serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...