Tecău şi Rojer, la prima finală din 2018, la Dubai
02.03.2018, 17:58Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor juca finala probei de dublu a turneului ATP de la Dubai pentru al doilea an la rând.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Perechea româno-olandeză a învins în semifinale cuplul Ivan Dodig (Croaţia)/Rajeev Ram (SUA) în două seturi, scor 7-5, 6-3, după o oră şi 46 de minute de joc efectiv în faţa perechii cap de serie numărul 2, într-un meci perturbat de ploaie.
Învingătorii au avut trei aşi şi două duble greşeli, însă nu au oferit nicio oportunitate de break perechii Dodig/Ram, care a reuşit nouă aşi şi a comis o singură dublă greşeală.
Horia Tecău şi partenerul său şi-au asigurat un cec de 83.360 de dolari şi 300 de puncte ATP, urmând să joace în finală cu perechea câştigătoare a semifinalei Damir Dzumhur (Bosnia)/Filip Krajinovic (Serbia) - Jamie Cerretani (SUA)/Leander Paes (India).
Pentru român este a 52-a finală de dublu din carieră şi prima din 2018.
Horia Tecău are 33 de titluri câştigate la dublu şi 18 finale pierdute. A câştigat 16 titluri alături de Rojer (în 2014 la Zagreb, Casablanca, Bucureşti, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing şi Valencia, trei în 2015 la Rotterdam, Wimbledon şi Turneul Campionilor de la Londra, unul în 2016, la Madrid, şi în 2017, la Dubai, Geneva, Winston-Salem, US Open), pierzând patru finale, în 2014 la Rotterdam, în 2015 la Sydney şi Nisa şi în 2016 la Cincinnati.
Are şi trei titluri cu Max Mirnyi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing - toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland), iar în 2016 alături de Florin Mergea la Bucureşti. Horia a ieşit învingător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).
Horia Tecău pierdut 18 finale la dublu: anul trecut la Jocurile Olimpice (alături de Florin Mergea), în 2016 la Cincinnati, 2015 la Sydney şi Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney şi Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India).
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au câştigat turneul de la Dubai anul trecut, după ce i-au învins în finală pe Rohan Bopanna şi Marcin Matkowski, scor 4-6, 6-3, 10-6.
Tecău şi Rojer vor juca la Dubai prima finală din 2018. Ultimul lor triumf a venit la US Open 2017, după o finală cu spaniolii Feliciano şi Marc Lopez.
Etichete: tecau rojer dubai , tecau finala dubai , tecau rojer finala dubai , tecau prima finala din 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...