Tecău și Mergea s-au oprit în sferturi la Sydney, respectiv Auckland
12.01.2017, 10:11România a rămas fără reprezentant pe tablourile de dublu ale turneelor ATP de la Sydney și Auckland. Perechile Tecău - Rojer și Mergea - Inglot s-au oprit în sferturile competițiilor dotate cu premii totale de aproape 1 milion de dolari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au pierdut în fața cuplului olandez Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop cu 7-6 (4), 2-6, 11-9, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sydney, dotat cu premii totale de 437.380 dolari. Tecău şi Rojer, favoriţii numărul patru ai probei, au cedat după o oră şi 36 de minute, şi vor primi un cec de 3.860 dolari şi 45 de puncte ATP.
Tecău a jucat două finale la Sydney în carieră, în 2013 (alături de belarusul Max Mirnîi) şi 2015 (alături de Rojer), iar Florin Mergea a jucat finala anul trecut (alături de Rohan Bopanna).
Florin Mergea şi britanicul Dominic Inglot au fost învinși de perechea Jonathan Erlich (Israel)/Scott Lipsky (SUA), cu 6-3, 7-6 (6), joi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 450.110 dolari.
Mergea şi Inglot, favoriţii numărul doi ai probei, au cedat într-o oră şi 13 de minute. Cuplul româno-britanic va primi un cec de 3.970 dolari şi 45 de puncte. Mergea şi Inglot au jucat finala de dublu a turneului de la Auckland în 2015.
AGERPRES
Etichete: tecau rojer , tenis sydney , mergea ingolt , tenis auckland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...