”Sunt năucită de ce s-a întâmplat!”. Cea mai tare declarație după eliminarea Simonei Halep de la Roland Garros
10.06.2019, 15:44Chris Evert, fosta mare campioană, s-a declarat ”năucită” după eliminarea Simonei Halep, în sferturile de finală de la Roland Garros. Românca de 27 de ani a fost învinsă de adolescenta Amanda Anisimova, cu 2-6, 4-6.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Amanda a jucat incredibil împotriva Simonei Halep. Am rămas blocată. Nu mi-a venit să cred. Sincer, nu mă așteptam ca Simona să piardă, să joace atât de pasiv. Sunt năucită de ce s-a întâmplat în acel meci.
Cred că apoi emoțiile au copleșit-o în meciul următor, dar Anisimova are un joc incredibil. Are lovituri de backhand și forehand impresionante. Nu a fost deloc intimidata că a avut-o în față pe Simona Halep", a spus Evert, la Eurosport.
Simona Halep, cădere de 5 poziții în Top 10 WTA
Simona era văzută de mulți dintre specialiști principala favorită la Roland Garros, dar a fost eliminată, fără drept de apel de jucătoarea de 17 ani, încă din faza sferturilor de finală.
Astfel, Simona nu și-a putut apăra cele 2.000 de puncte după victoria din 2018 și a coborât cinci locuri, în topul WTA, unde a ajuns pe poziția a opta. La polul opus, campioana Ashleigh Barty a urcat de pe locul 8, pe 2, fiind foarte aproape de liderul mondial, Naomi Osaka.
Etichete: simona halep , roland garros , chris evert , amanda anisimova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...