Suma astronomică pe care Maria Sharapova a câștigat-o din tenis! A intrat direct în topul magnaților
26.02.2020, 20:14Maria Sharapova (32 de ani) și-a anunțat miercuri, 26 februarie 2020, retragerea din tenis, dar uriașa sportivă nu are ce să regrete. De ce? Pentru că datorită sportului alb, sportiva născută în Niagan, fosta URSS, nu numai că a ajuns un star mondial, dar a făcut și o avere.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Concret, jurnaliștii de la ”Forbes”, reputata publicație americană, cea care întocmește și topul celor mai bogați oameni din lume, a dezvăluit că Sharapova a încasat în cariera ei nu mai puțin de 325 de milioane de dolari, atât din premiile câștigate la turnee, dar și din sponsorizări.
Poate, deloc întâmplător, Sharapova a fost desemnată 11 ani la rând cel mai bine plătită sportivă din lume!
Pentru că a fost o foarte mare jucătoare de tenis, intrată deja în legendă, marile companii s-au luptat din greu pentru ”a semna” cu Sharapova. Astfel, rusoaica a avut diverse colaborări cu firme precum Nike, Tag Heuer, Canon, Motorola, Colgate-Palmolive, Land Rover, PepsiCo si Sony.
Numai de la Nike, Sharapova a ajuns sa primeasca anual 18 milioane de euro!
Faptul că s-a retras din tenis nu va însemna automat și faptul că de acum încolo Sharapova nu-și va putea mări considerabil averea. Dimpotrivă. Afacerea sa cu bomboane, pe care a lansat-o în 2012, denumită Sugarpova, funcționează foarte bine, dacă ne raportăm la faptul că în 2019 cifra de afaceri a fost de 20 de milioane de euro.
Maria Sharapova, probleme grave cu accidentările. Scandal cu dopajul
În ultima parte a carierei, Sharapova a avut mari probleme cu accidentările. Totul a culminat după revenirea ei pe teren ca urmare a suspendării cauzate de dopaj, din iunie 2016, când a fost depistată pozitiv cu meldonium.
La acea vreme, Sharapova a recunoscut că a luat acea substanță timp de 10 ani, din cauza deficienței de magneziu, amețelilor pe care le avea și istoricului din familia sa în ceea ce privește diabetul. Meldoniumul este destinat pacienților suferinzi de boli de inimă, însă la acea dată, ea a susținut că nu știa că substanța a fost recent introdusă pe lista produselor interzise.
Suspendarea inițială de doi ani a fost ulterior redusă la 15 luni.
În aprilie 2017 a revenit în circuit, însă n-a mai fost aceeași jucătoare. De atunci, cea mai bună performanță a reușit-o la Roland Garros, unde a ajuns în sferturi în 2018, an în care Simona Halep a câștigat turneul.
Palmaresul Mariei Sharapova în tenis
Au urmat apoi probleme de sănătate, iar în februarie 2019 s-a operat la umărul drept. Nu s-a refăcut însă niciodată complet, spunând mereu că are dureri, care au continuat apoi la antebraț.
Sharapova s-a mai operat la umăr și în 2008, când era în primii ani de carieră.
Fostul său antrenor, Sven Groeneveld, a spus apoi că problemele Mariei era mai vechi pentru că se îmbolnăvea foarte des.
Sharapova a ajuns până pe poziția 373 în clasamentul WTA, astfel că nu a mai avut puterea să o ia de la capăt.
Maria Sharapova a câștigat 5 titluri de Grand Slam în carieră. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.
Etichete: maria sharapova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...