Galerie Foto "Spun adio carierei". Barbora Strycova, fost lider WTA se retrage din activitate. E însărcinată pentru prima dată
articol scris de Digi Sport04.05.2021, 18:51
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Strycova, fost lider mondial la dublu, care este însărcinată pentru prima dată, şi-a anunţat marţi retragerea din activitatea sportivă, la vârsta de 35 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Galerie Foto
Barbora Strycova (35 de ani) s-a retras din activitate
"Spun adio carierei mele şi nu intenţionez să revin în circuit", a declarat marţi Strycova la Praga, în faţa presei.
Semifinalistă la simplu la Wimbledon în 2019, an în care a terminat victorioasă la dublu, ea nu a mai participat la un turneu de la Openul Australiei din luna februarie, iar acum este pe locul 2 mondial la dublu şi 52 la simplu.
Strycova şi-a exprimat însă dorinţa să joace un ultim meci în prezenţa fanilor, locul ideal pentru ea fiind Wimbledon, unde visează să participe în 2022, după ce va naşte.
"Vreau să joc o ultimă partidă în faţa publicului. Visul ar fi ca asta să fie la Wimbledon, însă dacă nu se poate, voi organiza ceva aici, în Cehia", a explicat Strycova, pentru care cea mai bună clasare la simplu a fost locul 16 mondial.
În cariera sa, Strycova a câştigat două turnee în proba de simplu şi 31 în cea de dublu, în care a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio, când a făcut pereche cu Lucie Safarova.
Agerpres
Etichete: barbora strycova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...