Sorana Cîrstea este în optimi la Charleston!
04.04.2013, 00:45În direct pe Digi Sport și pe digisport.ro, ziua a treia de la Charleston (SUA) a fost plină de meciuri interesante, cu rezultate mai mult sau mai puțin așteptate. Favoritele s-au impus fără să stea prea mult pe gânduri, însă prima partidă a zilei a dat naștere și celui mai echilibrat duel din turul secund.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Julia Goerges și Olga Govortsova au deschis balul și pentru două ore au etalat un joc frumos, cu perioade lungi de dominație atât de o parte, cât și de alta. Primul set a fost adjudecat de nemțioaică - 6-2, însă adversara ei a revenit formidabil în actul secund pe care l-a câștigat fără să cedeze vreun game. Echilibrul s-a restabilit după intrarea în decisiv, s-a ajuns la 3-3, iar din acel moment, Goerges nu a mai cedat niciun joc - 6-3.
Următoarele partide transmise de digisport.ro le-au pus față în față pe Caroline Wozniacki și Silvia Soler Espinosa, dar și pe Samantha Stosur și Marina Erakovic. Cele două favorite s-au impus fără niciun fel de probleme și și-au asigurat prezența în optimile de finală. Fosta lideră mondială a câștigat cu 6-1 6-1, în timp ce australianca a pus capăt meciului într-o oră, cu 6-1 6-2.
În turul următor, Stosur o va întâlni pe canadianca Eugenie Bouchard, învingătoare cu 6-4, 3-6, 6-1 în faţa britanicei Laura Robson.
În cea de-a patra confruntare a zilei, Lucie Safarova a eliminat-o pe Mirjana Lucic-Baroni în două seturi (7-5 6-1) și va da piept în faza optimilor cu Sorana Cîrstea. Jucătoarea din Cehia a disputat finala ediției precedente, cedată în fața Serenei Williams.
Cele două sportive s-au întâlnit până în prezent de 3 ori, iar compatrioata noastră a reușit să își adjudece un singur joc - la US Open, în 2008.
Campioana turneului in 2004, Venus Williams s-a calificat după un meci strâns cu portoricana Monica Puig. În primul duel direct, Venus a început bine şi a tranşat primul set 6-2, însă numărul 44 WTA a egalat cu 7-5 în partea a doua. În decisiv, însă, fostul lider mondial la feminin a câştigat 6-3 şi va juca în turul următor cu Varvara Lepchenko.
Etichete: sorana cirstea , samantha stosur , tenis feminin , caroline wozniacki , tenis live digi sport , wta charleston , lucie safarova , turneu tenis fete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...