Sorana Cîrstea a ratat calificarea în finala de la Rio de Janeiro
20.02.2016, 22:49Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Shelby Rogers, cu 6-4, 6-4, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Rio de Janeiro, dotat cu premii totale de 226.750 dolari.
Cîrstea (25 ani, 199 WTA) beneficiara unui wild card a cedat după o oră şi 33 de minute, în care şi-a creat 13 oportunităţi de break, din care a transformat, însă, doar trei.
Sorana Cîrstea, care a reuşit cea mai bună performanţă a sa de la finala jucată în 2013 la Toronto (2-6, 0-6 cu Serena Williams), când se afla pe locul 27 în lume, va primi pentru participare un cec de 11.500 dolari şi 110 puncte WTA.
Shelby Rogers (23 ani, 131 WTA) trecuse de o româncă şi în primul tur la Rio, când a dispus cu 6-2, 6-2 de Andreea Mitu, a opta favorită.
În finală, Rogers o va înfrunta pe italianca Francesca Schiavone (35 ani, 132 WTA), care a dispus în cealaltă semifinală de croata Petra Martic, cu 6-3, 6-3.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Agerpres
Etichete: sorana cirstea , sorana cirstea rogers , sorana cirstea rio de janeiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...