Sorana Cîrstea, a doua româncă pe tabloul principal de la Dubai. A învins un fost număr 6 mondial
17.02.2020, 13:28Sorana Cîrstea s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, după ce a învins-o pe Carla Suarez Navarro cu 6-2, 1-6, 6-4, în ultima rundă a calificărilor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cîrstea (29 de ani, 70 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 52 de minute în faţa ibericei aflate la ultimul sezon din carieră (31 ani, 59 WTA).
Românca a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-2, a cedat clar în al doilea, cu 1-6, după ce a luat primul game, iar în decisiv situaţia a fost echilibrată, cele două mergând cap la cap până la 4-4, când Cîrstea a reuşit un break şi a încheiat apoi conturile cu 6-4.
Sorana Cîrstea a învins-o de cinci ori în şapte meciuri directe pe Carla Suarez Navarro
Sorana Cîrstea, care a avut 6 aşi, dar şi 6 duble greşeli, conduce acum cu 5-2 în meciurile directe cu Suarez Navarro şi o va întâlni în primul tur de la Dubai cu estonianca Anett Kontaveit.
Ana Bogdan (27 de ani, 91 WTA) a fost învinsă în turul decisiv de Aleksandra Sasnovich (25 de ani, 114 WTA) cu 6-4, 7-6 (4), într-o oră şi 45 de minute. Bielorusa conduce cu 2-1 în meciurile directe.
Bogdan va primi 7.650 dolari şi 18 de puncte WTA, iar Cîrstea şi-a asigurat un cec de 17.055 dolari şi 26 de puncte WTA.
Simona Halep, numărul 2 mondial, este principala favorită a turneului de la Dubai şi va intra direct în optimile de finală, fază în care va înfrunta învingătoarea dintre Alison Riske (SUA) şi Ons Jabeur (Tunisia).
Halep a câştigat titlul la Dubai în 2015, iar anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.
Halep va juca şi la dublu, alături de germanca Julia Goerges, contra perechii Makoto Ninomiya (Japonia)/Zhaoxuan Yang (China).
Etichete: simona halep , sorana cirstea , ana bogdan , wta dubai 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...