Simona şi-a aflat prima adversară de la Stuttgart, turneu transmis de Digi Sport
19.04.2016, 18:55Simona Halep şi-a aflat prima adversară din turneul de la Stuttgart, unul transmis în direct de Digi Sport şi la care este favorită numărul patru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ocupanta locului 6 WTA va evolua în turul secund împotriva Laurei Siegemund (Germania, 71 WTA), după ce jucătoarea venită din calificări a învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova, în două seturi, 6-0, 7-5. Aceasta a fost a patra victoriei împotriva unei adversare din top 30, în 2016.
Halep şi Siegemund se vor duela pentru prima oară în carieră joi. Sportiva de 28 de ani se află în premieră pe tabloul principal al turneului de la Stuttgart, unde nu trecuse până acum de calificări.
Laura nu şi-a trecut în cont niciun turneu WTA de simplu, câştigând 11 competiţii ITF. Reprezentanta Germaniei a câştigat puţin peste 600.000 de dolari din tenis, în întreaga carieră.
Pentru a rămâne pe locul 6 WTA, Simona trebuie să obțină un rezultat mai bun cu un tur față de Petra Kvitova, în prezent ocupanta locului 7 în clasamentul mondial. Cehoaica a fost eliminată anul trecut la Stuttgart în primul tur, în vreme ce Halep a făcut semifinale, unde a fost eliminată de Caroline Wozniacki, 5-7, 7-5, 2-6.
Kvitova a trecut deja de turul inaugural, marți, învingând-o pe americanca Louisa Chirico, jucătoare venită din calificări, scor 6-0, 6-0.
Partida dintre Simona Halep şi Laura Siegemund se va disputa joi şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 2. Meciul poate fi urmărit şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , stuttgart , laura siegemund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...