Simona poate întâlni o adversară în formă maximă, în turul 2 la Melbourne
16.01.2016, 11:12Simona Halep nu ar trebui să aibă mari probleme în primul tur de la Australian Open, unde o va întâlni pe Shuai Zhang, jucătoare care nu a câştigat niciun meci la un turneu de Grand Slam, din 14 tentative. Lucrurile se pot complica însă pentru numărul doi mondial, în runda secundă, unde poate da peste Alize Cornet (42 WTA).
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Jucătoarea din Franţa are un început foarte bun de an 2016: chiar dacă a fost învinsă în optimile de la Brisbane de Anastasia Pavlyuchenkova, sportiva de 25 de ani şi-a trecut în cont un trofeu: a câştigat turneul de la Hobart, dotat cu premii totale de 250.000 de euro.
Cornet a învins-o în finală, fără drept de apel, cu 6-1, 6-2, pe Eugenie Bouchard, după numai 68 de minute, câştigând astfel al cincilea titlu al carierei.
Mai mult, Alize o conduce pe Simona la capitolul întâlniri directe, cu 3-1. Cornet s-a impus în 2011 la Monterrey, în primul tur, cu 7-5, 6-1. Simona şi-a luat revanşa la Turneul Campioanelor (6-4, 6-4, în 2013), apoi românca s-a retras la Dubai (2014), după ce pierduse primul set cu 6-1 şi scorul era 1-1 în cel de-al doilea. Cornet a învins-o pe Halep şi la Madrid, în 2015, tot în runda inaugurală, cu 7-6, 6-3.
În primul tur de la Australian Open, Alize Cornet se va confrunta cu Bojana Jovanovski (82 WTA), sportivă pe care a învins-o în singura întâlnire anterioară.
Australian Open se va desfăşura în perioada 18-31 ianuarie şi toate meciurile Simonei Halep vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , alize cornet , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...