Video Simona nu e afectată de eşecul usturător! Prima reacţie după finala de la Roma
20.05.2018, 15:31VIDEO Simona Halep - Elina Svitolina 0-6, 4-6. Simona Halep a înregistrat o înfrângere severă la Roma, în finala cu Elina Svitolina. Totuşi, cea mai bună jucătoare a lumii nu a părut afectată de eşec, în momentul în care a oferit primele declaraţii, pe teren.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"O felicit pe Elina, a jucat senzaţional aici, e casa ta. E a doua oară când joc finala aici. Sper să mai ajung în finală şi să câştig. Vă mulţumesc şi mă bucur de fiecare dată când vin aici", a spus Halep, cu zâmbetul pe buze.
Halep a reuşit 2 aşi, Svitolina nu a avut niciunul, românca a făcut 2 duble greşeli, iar ucraineanca una singură. Procentajele la serviciu ale româncei au fost modeste, 51% la primul şi 50% la al doilea, faţă de 81%, respectiv 65% pentru Svitolina. Halep nu şi-a creat nicio minge de break şi şi-a pierdut serviciul de patru ori, având 13 winners (faţă de 18 Svitolina) şi 21 de erori neforţate (13 adversara ei).
Svitolina o conduce acum pe Halep cu 4-2 la meciurile directe, după ce Simona s-a impus în 2013 la Sofia, cu 6-1, 6-1, şi în 2017 la Roland Garros, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0, iar ucraineanca a învins în 2017 la Roma, în finală, în semifinale la Toronto, cu 6-1, 6-1, şi la Turneul Campioanelor, cu 6-3, 6-4, iar acum din nou în finală la Roma.
Câştigătoarea ediţiei din acest an a competiţiei din capitala Italiei este recompensată cu un cec de 507.100 euro şi 900 de puncte WTA, în timp ce Halep va pleca acasă cu 253.425 euro şi 585 de puncte WTA.
În ciuda înfrângerii de duminică, Halep va rămâne pe locul I WTA, cu un avans de 335 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA. Românca va fi principala favorită la Roland Garros, al doiela turneu de Grand Slam al anului, care va începe peste o săptămână.
Etichete: simona halep , halep , halep roma , halep svitolina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...