Simona Halep va fi marea absentă de la Fed Cup! "Am ales Jocurile Olimpice, le urez multă baftă fetelor!"
27.12.2019, 20:41Simona Halep a fost aleasă Jucătoarea anului la Gala Tenisului Românesc, fiind laureată şi cu premiul special care a revenit echipei de Fed Cup cu care a ajuns în semifinalele competiţiei. Simona a făcut un anunţ important după ce a fost felicitată pentru premiul la care au contribuit Irina Begu, Monica Niculescu, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru, Alina Tecșor și Florin Segărceanu.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
A patra jucătoare a lumii a dezvăluit cu regret că nu va putea juca la meciul cu Rusia din februarie din sala de la Cluj Napoca din cauza faptului că prioritatea sa în 2020 o reprezintă prezenţa şa Jocurile Olimpice de la Tokyo.
"Am analizat programul cu echipa mea, am ajuns la concluzia că va fi greu să particip la Fed Cup şi am ales Jocurile Olimpice. Ca să fiu aptă 100% pentru Tokyo, ar trebui să am grijă de corpul meu, mi-am propus să fiu atentă la oboseală, nu vreau să ajung stoarsă emoţional la Olimpiadă şi să nu fiu în stare să dau tot ce am mai bun.
Am ales Olimpiada şi le urez multă baftă fetelor. Asta nu înseamnă că mă retrag din Fed Cup, mare atenţie, voi juca cu mare drag pentru România şi o voi face cu mândrie," a declarat Simona Halep în exclusivitate pentru Digi Sport.
Fed Cup se dispută după un nou format - la faza finală vor fi 12 echipe
Dacă va învinge Rusia, echipa României va fi printre cele 12 formaţii calificate la turneul final de la Budapesta. Competiţia echipelor naţionale din tenisul feminin se va disputa din 2020 după un nou format.
Fed Cup va avea parte de un turneu final, la care vor participa 12 echipe, care va fi găzduit timp de trei ani, 2020, 2021 şi 2022, de Budapesta.
Fed Cup Finals se va disputa în sala care a găzduit şi ultimele Final Four-uri ale Ligii Campionilor la handbal feminin, Laszlo Papp Arena, pe zgură, iar prima ediţie va avea loc în perioada 14-19 aprilie 2020.
Cele 12 "finaliste" se vor lupta pentru premii totale în valoare de 18 milioane de dolari: 12 vor merge la jucătoare, iar şase la federaţiile naţionale.
16 naţiuni se vor bate pentru opt locuri la turneul final pe 7 şi 8 februarie, când confruntările vor avea loc în sistemul clasic, de cinci partide. Celor opt calificate li se vor alătura finalistele din acest an, Australia şi Franţa, gazda Ungaria şi o echipă care va primi wild card, nestabilită încă.
Etichete: simona halep , simona halep fed cup , romania rusia fed cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...