Video Simona Halep - Shuai Zhang 6-2, 6-3. Românca, victorie superbă la debutul sub comanda lui Patrick Mouratoglou
articol scris de Digi Sport28.04.2022, 14:50
Simona Halep (30 de ani, locul 2 WTA) a debutat joi la turneul de la Madrid, unde a întâlnit-o în primul tur pe chinezoaica Shuai Zhang (33 de ani, locul 40 WTA), scor 6-2, 6-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La primul meci sub comanda lui Patrick Mouratoglou, fostul lider mondial a făcut un meci solid și a fost în control pe aproape întreaga durată a partidei. În turul secund, ea va juca împotriva câștigătoarei meciului dintre Paula Badosa și Veronika Kudermetova.
Simona Halep - Shuai Zhang 6-2, 6-3. Românca, victorie superbă la debutul sub comanda lui Patrick Mouratoglou
UPDATE 15:13: VICTORIE! Halep câștigă cu 6-2, 6-3 și merge în turul secund.
UPDATE 15:11: Simona este la un set de victorie! Românca duce scorul la 5-3.
UPDATE 15:04: Zhang nu renunță la luptă și face 4-3.
UPDATE 15:00: Joc foarte bun prestat de Simona, care s-a distanțat la 4-2.
UPDATE 14:56: Campioana noastră a prestat un tenis solid și a trecut la conducere, după un nou break.
UPDATE 14:52: Simona a revenit rapid în set, după căderea din setul precedent.
UPDATE Ora 14:48: Superb! Simona ia cinci puncte consecutive de la 0-40 și reușește break-ul.
UPDATE Ora 14:43: Zhang reușește break-ul și își dublează avantajul.
UPDATE Ora 14:39: Zhang reușește să ia primul game al setului secund.
UPDATE Ora 14:34: Simona își adjudecă primul set după 30 de minute de joc, scor 6-2.
UPDATE Ora 14:30: Zhang rămâne în set, scor 5-2.
UPDATE Ora 14:26: Simona defilează! Românca duce scorul la 5-1.
UPDATE Ora 14:19: Simona face break-ul, scor 4-1.
UPDATE Ora 14:16: Simona reușește asul și duce scorul la 3-1.
UPDATE Ora 14:12: Zhang își câștigă primul game al meciului.
UPDATE Ora 14:09: Simona își mărește avantajul și face 2-0 în primul set.
UPDATE Ora 14:06: Simona își adjudecă rapid primul game al meciului.
UPDATE Ora 14:03: A început meciul dintre Simona Halep și Shuai Zhang.
Știrea inițială:
Simona Halep a fost cotată cu șanse importante să câștige turneul de la Madrid, mai ales după retragerea liderului mondial WTA, poloneza Iga Swiatek.
În viziunea specialiștilor și a caselor de pariuri, Simona Halep este a doua favorită să câștige Mutua Madrid Open 2022, după iberica Paula Badosa (2 WTA).
Simona Halep a câștigat turneul de la Madrid în 2016 și 2017 și a mai jucat două finale, în 2014 și 2019.
În turul doi, posibila adversară a Simonei Halep este Paula Badosa, locul 2 WTA, favorita publicului, care va juca în runda inaugurală cu Veronika Kudermetova.
În optimi, Simona Halep se poate duela cu americanca de 18 ani Cori Gauff, locul 16 WTA, în timp ce sferturile de finală i-ar aduce, dacă se vor respecta calculele hârtiei, o confruntare cu Ons Jabeur (10 WTA) sau Belinda Bencic (13 WTA).
În semifinale, Simona Halep se poate întâlni cu Aryna Sabalenka (4 WTA) sau Karolina Pliskova (7 WTA), în timp ce într-o posibilă finală poate juca împotriva liderului mondial Iga Swiatek, de departe cea mai în formă jucătoare din circuit, sau ibericei Garbine Muguruza (9 WTA).
Simona Halep - Shuai Zhang, Live Video, 14:00, Digi Sport 2. Patrick Mouratoglou a transmis un mesaj de încurajare
Meciul va reprezenta prima confruntare a Simonei cu legendarul Patrick Mouratoglou (51 de ani) ca antrenor.
Românca se pregătește din luna februarie la academia lui Mouratoglou de la Nisa, după ce a renunţat la antrenorii Adrian Marcu şi Daniel Dobre, cu care a lucrat la Australian Open 2022.
Mouratoglou a postat și un mesaj de încurajare înaintea debutului Simonei Halep la Madrid.
"Ne-am făcut temele! Urmează primul test real, mâine, la Madrid", a scris antrenorul francez pe Twitter.
Etichete: simona halep , wta madrid , turneul de la madrid , patrick mouratoglou , shuai zhang
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...