Simona Halep Miami | "I-a zdruncinat visul!". Presa internațională, după eliminarea Simonei din semifinale
29.03.2019, 09:59Simona Halep Miami | Simona Halep - Karolina Pliskova 5-7, 1-6. Presa internațională a criticat jocul Simonei Halep după prestația din semifinale, românca fiind învinsă de Karolina Pliskova în minimum de seturi, scor 5-7, 1-6. Mai mult, Simo a ratat șansa de a reveni pe locul 1 WTA, poziție pe care a pierdut-o după Australian Open 2019.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"Pliskova are puterea de a o depăși pe Halep pentru a-și câștiga locul în finală", a scris site-ul WTA, în timp ce jurnaliștii de la Tennis365 au notat: "Cu victoria de la Miami, Karolina Pliskova încheie, cel puțin pentru moment, speranțele Simonei Halep la locul 1".
"Pliskova și-a impus jocul incisiv, în timp ce Simonei Halep i-a lipsit consistența", a notat Punto de Break, iar Tennis News a scos în evidență șansa pe care a ratat-o Simona de a redeveni lider mondial:"Karolina Pliskova i-a zdruncinat visul Simonei Halep de a-și recâștiga locul 1 WTA".
"Karolina Pliskova a învins-o pe Halep în minimum de seturi și este în finală la Miami după o zi maraton în care ploaia și-a pus amprenta" - beIN Sports.
"Halep a ratat șansa de a redeveni lider pierzând în fața Pliskovei" - BBC.
"Pliskova o doboară pe Halep și se va duela Barty pentru titlu" - Ubitennis.
Karolina Pliskova o va înfrunta în finala de la Miami pe australianca Ashleigh Barty, sâmbătă,ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Simona Halep Miami | Simona Halep - Karolina Pliskova 5-7, 1-6. Momentele cheie ale partidei
Două momente-cheie s-au petrecut în timpul meciului. În primul set, la 3-3, partida a fost întreruptă din cauza ploii și a fost reluată după aproape o oră. Din acel moment, Simona parcă a fost o cu totul altă jucătoare, pierzând două game-uri și cerând un on-court coaching, ceea ce a reprezentat al doilea moment cheie.
După prezenta lui Daniel Dobre pe teren, Simona a făcut greșeală după greșeală, iar Pliskova a câștigat 9 game-uri până la o nouă întrerupere a meciului tot din cauza ploii. La revenirea de la vestiare, scorul era 5-7, 0-5, iar Simona a reușit să mai câștige doar un singur game.
Etichete: wta , simona halep , karolina pliskova , miami , eliminare halep , pres ainternationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Camerele auto video sunt un dispozitiv util pentru șoferi și pot fi de un real ajutor în cazul unor...