Simona Halep este deja cu gândul la meciul de Fed Cup: "Trebuie să avem încredere"
20.01.2016, 16:26Simona Halep a fost eliminată prematur de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, dar a trecut peste eşecul suferit în faţa chinezoaicei Shuai Zhang şi se gândeşte deja la următoarele obiective. Unul dintre ele este Fed Cup.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Urmează Fed Cup, încerc să dau tot ce pot acolo, să-mi câştig meciurile. N-o să fie uşor, îmi trebuie un pic de timp să consolidez tot ce am acumulat în iarnă, tot ce am schimbat, întreg progresul. Sunt multe chestii pe care vreau le fac să fie mai puternice, începând cu atitudinea", a declarat a doua jucătoare a lumii, într-un interviu pentru ProSport.
România va juca împotriva Cehiei, câştigătoare a trei dintre ultimele patru ediţii din Fed Cup, pe 6 şi 7 februarie, la Cluj. Meciul contează pentru primul tur al Grupei Mondiale.
"Va fi un meci greu, bineînţeles. Ele au multă experienţă în Fed Cup, au câştigat de atâtea ori. Vreau să merg acolo, să fiu alături de echipă, să-mi fac treaba cât pot eu de bine şi să câştigăm. Este ceea ce ne dorim. Şi eu, şi fetele ne dorim să câştigăm", a spus Halep.
Alături de Simona Halep, echipa României le-ar putea cuprinde pe Irina Begu, Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu şi Monica Niculescu. cele cinci jucătoare s-au aflat pe tabloul principal la Melbourne şi au avut ocazia de a discuta despre întâlnirea de la începutul lunii viitoare.
"Eram cinci în vestiar şi a fost un moment plăcut să fim atâtea românce şi să vorbim. Am vorbit şi de Fed Cup. Sunt emoţii, bineînţeles, fiecare are emoţii, dar e normal şi trebuie să ne susţinem una pe alta şi să mergem acolo cu capul sus. N-avem ce pierde, suntem pentru prima dată în sferturi, aşa că trebuie să avem încredere", a povestit Simona.
Până atunci, lidera "tricolorelor" va reveni în ţară şi se va pregăti la Bucureşti, dar fără Darren Cahill: "Darren are de muncit, lucrează la un post de televiziune, comentează. Eu mă voi antrena acasă. Ne vom revedea înainte de Indian Wells".
Etichete: romania , simona halep , australian open , fed cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...