Simona Halep, antrenament pe ploaie! Ce a făcut campioana noastră înaintea partidei cu Iga Swiatek
03.06.2019, 16:41Simona Halep (27 de ani), locul 3 WTA, a efectuat azi dimineață un antrenament, chiar dacă diseară, nu mai devreme de 18:30, va juca cu polona Iga Swiatek (104 WTA), pentru un loc în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Roland Garros, întâlnire care va putea fi urmărită în timp real într-un format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Ședința de pregătire, care a durat 30 de minute, s-a derulat pe o vreme mohorâtă, ne-a transmis Sebastian Perju, corespondentul Digi Sport la Paris. Ca de obicei, Simona s-a antrenat cu sparring și sub privirile antrenorului Daniel Dobre.
Și Swiatek a efectuat o scurtă ședință de pregătire, imediat cum a terminat campioana noastră. S-a repetat, oarecum, scenariul zilei de duminică, doar că atunci polona a fost prima pe terenul de antrenament.
În altă ordine de idei, vremea și-a mai revenit la Paris, s-a înseninat, însă terenurile sunt ude și mingile grele.
Simona Halep Roland Garros | Simona, drum liber către marea finală
Sâmbătă, Simona Halep a primit două vești foarte bune: Naomi Osaka și Serena Williams au fost eliminate de la Roland Garros. Cele două se aflau pe aceeași jumătate de tablou cu favorita 3 și una dintre ele putea fi adversara lui Halep, în semifinalele competiției.
Astfel, ”Simo” se poate considera norocoasă, având, la prima vedere, un traseu lejer până în finala de la Openul francez. Dacă Simona Halep va trece în optimi de Iga Swiatek, va avea parte de un duel în sferturi cu învingătoarea dintre Bolsova și Anisimova. Mai departe, în semifinale, românca va avea una dintre următoarele patru adversare Siniakova / Keys (cap de serie 14) și Kenin / Barty (cap de serie 9).
Astfel, în drumul spre marea finală, Simona mai poate întâlni doar doi capi de serie, Ashleigh Barty (9) și Madison Keys (14).
Simona Halep are de apărat 2.000 de puncte la Roland Garros, după ce anul trecut a învins-o în finală pe Sloane Stephens.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...