Simona Halep a vorbit în presa din America despre suspendarea primită: ”Am fost șocată!”
articol scris de Digi Sport18.09.2023, 19:50
După ce a așteptat verdictul aproape un an, Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de patru ani din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea în Tenis (ITIA), în cazul scandalului de dopaj.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep a vorbit în presa din Statele Unite ale Americii despre suspendarea primită din partea ITIA.
Simona Halep: ”Am fost șocată când am primit decizia!”
Fostul lider mondial din clasamentul WTA a ridicat un semn de întrebare cu privire la felul în care a fost judecat cazul său și în privința suspendării sale. Simona a mărturisit că a fost surprinsă în momentul în care a primit vestea suspendării.
”Aveam încredere după audiere, pentru că erau foarte multe lucruri care nu aveau sens și nu sunt corecte.
Când am primit decizia, am fost complet șocată. Nu puteam să cred că m-au suspendat pentru patru ani, când noi am descoprit că suplimentul era contaminat, iar sângele meu era complet normal.
Nu au găsit nimic în neregulă în sângele meu. Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ce a prezentat echipa mea. M-au judecat în baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă, este o nebunie”, a declarat Simona Halep, într-un interviu acordat pentru frontofficesports.com.
Comunicatul emis de ITIA
Pe site-ul oficial, ITIA a dat mai multe detalii despre măsura drastică aplicată Simonei.
"ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea Simona Halep pe o perioadă de patru ani, după încălcări ale Regulamentului Anti-Doping din Tenis (TADP).
Dublă campioană de Grand Slam, Halep a fost acuzată de două încălcări separate ale regulamentului. Prima legată de substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022, descoperită în urma unei probe de urină din timpul competiției. A doua legată de nereguli legate de pașaportul biologic.
Tribunalul independent, stabilit de Sport Resolutions, a audiat experți pe 28 și 29 iunie, la Londra, atât din partea lui Halep, cât și din partea ITIA, iar jucătoarea le-a prezentat inclusiv juraților dovezi în mod direct, ca parte a procedurii.
Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a descoperit că jucătoarea a comis în mod intenționat încălcarea Regulamentului Anti-Doping din Tenis, articolul 2:
- prezența și folosirea roxadustatului, așa cum a fost demonstrată de proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open
- folosirea unei substanțe sau practici interzise în 2022, bazată pe colectarea și analizarea a 51 de probe de urină oferite de jucătoare
Acuzația legată de pașaportul biologic a fost de asemenea menținută, din moment ce tribunalul a spus că nu există niciun motiv de a avea îndoieli legate de opinia puternică oferită unanim de trei experți, conform cărora explicația pentru neregulile din pașaport este "probabil dopajul".
Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep conform căruia a înghițit un supliment contaminat, dar a concluzionat că cantitatea înghițită nu s-a regăsit și în proba de urină", se arată în comunicat.
Etichete: tenis , simona halep , suspendare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...