Simona Halep a vorbit despre colaborarea care i-a schimbat viaţa şi cariera: "Văd totul altfel acum"
20.06.2018, 09:32Simona Halep a devenit în premieră campioană de Grand Slam, la Roland Garros, iar un rol esenţial în succesul liderului mondial l-a avut psihologul sportiv Alexis Castorri. Campioana de la Paris recunoaşte că americanca de 65 de ani i-a schimbat viaţa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Este grozav să ai pe cineva cu care să vorbeşti, care să-ţi dea idei despre cum să rezolvi anumite probleme şi să te accepţi aşa cum eşti când ratezi. Mă bucur mult mai mult de ceea ce fac acum. Văd totul altfel acum. Sunt mai fericită, zâmbesc mai mult, aşa că viaţa e frumoasă", a spus Halep pentru Tennis Channel, potrivit ziare.com.
În acelaşi timp, constănţeanca de 26 de ani insistă că educaţia pe care a primit-o acasă contribuie la modul în care vede lucrurile.
"Cred că am luat educaţia de acasă. Am nişte părinţi grozavi, care m-au educat foarte bine pentru a fi o persoană bună şi pentru a lupta pentru şansele mele. M-au făcut să cred că sunt capabilă să realizez lucruri măreţe", a precizat Simona.
Alexis Castorri a stat şi în spatele primului trofeu de Grand Slam câştigat de scoțianul Andy Murray, la US Open, în 2012. Murray a intrat în finala de atunci după ce pierduse anterior de patru ori în ultimul act, la Australian Open, în 2010 şi 2011, la Wimbledon, în 2012 şi tot la Flushing Meadows, în 2008.
Psihologul american a mai lucrat cu sud-africanul Kevin Anderson, finalist anul trecut la US Open.
"Sunt foarte mândră de Simona. O admiram înainte de a-mi fi prezentată de Darren. Îmi plac oamenii pasionali şi majoritatea jucătorilor de tenis de elită sunt aşa. Mi-au plăcut pasiunea Simonei şi efortul ei. Îi admir munca etică, este o persoană extrem de onestă. Este în acelaşi timp foarte «antrenabilă»", a declarat Castorri, într-un interviu acordat site-ului WTA.
După Roland Garros, pentru Simona Halep urmează turneele pe iarbă. Liderul WTA va participa la întrecerea de la Eastbourne, ÎN DIRECT la Digi Sport (24-30 iunie).
Etichete: wta , simona halep , roland garros , halep , grand slam , alexis castorri , psiholog halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...