Video Simona Halep a scos-o din minţi pe Lesia Tsurenko. Dezamăgire imensă pentru ucraineancă
20.02.2019, 14:48Simona Halep-Lesia Tsurenko, 6-3, 7-5 a început la 11:40 până la urmă, nu la 10:30 cum era programat iniţial, din cauza prelungirii partidei câştigate de Petra Kvitova cu Jennifer Brady 7-5, 1-6, 6-3. Românca şi-ar fi dorit să joace mai târziu, pentru a se mai odihni, dar decizia organizatorilor nu a împiedicat-o să joace din nou bine împotriva uneia dintre "victimele" sale favorite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
A fost a 7-a partidă dintre cele două jucătoare şi toate au fost câştigate de Simona Halep.
În game-ul 9, cel cu care a închis primul set, Simona Halep a avut parte şi de două puncte norocoase. Primul s-a petrecut chiar la deschiderea jocului, atunci când un retur în lung de linie a prins banda fileului şi a căzut în terenul ucrainencei, făcând-o pe aceasta să se uite neputinciosă spre loja ei. Ceva de genul "chiar nu am ce să-i fac!".
Simona Halep-Lesia Tsurenko. Şi norocul ţine cu cei mai buni
Apoi, atunci când scorul era 30-30, Lesia Tsurenko a încercat şi ea un retur. A lovit banda, chiar de două ori, spera să facă şi ea un punct norocos, dar sfera a căzut în propriul teren. A fost prima minge de set pe care şi-a procurat-o Simona, însă actul l-a câştigat la următorul avantaj.
Setul secund a fost mai disputat, dar nicio clipă nu s-a pus problema învingătoarei.
Video cu cele două puncte câştigate de Simona Halep cu Lesia Tsurenko, cu ajutorul fileului
Etichete: simona halep , wta dubai , video simona halep lesia tsurenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...