Simona Halep a bifat două borne remarcabile după victoria cu Amanda Anisimova de la Wimbledon
articol scris de Digi Sport06.07.2022, 22:33
Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) s-a calificat în semifinale la Wimbledon după ce a trecut de Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA), scor 6-2, 6-4.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Datorită victoriei de miercuri, Simona Halep a reușit să ajungă la 12 succese consecutive la Wimbledon, serie începută în 2019, an în care a câștigat trofeul.
- Simona Halep nu a jucat la Wimbledon în 2020 și 2021
Simona Halep a bifat două borne remarcabile după victoria cu Amanda Anisimova de la Wimbledon
Potrivit Opta, Simona Halep este prima jucătoare de la Serena Williams încoace ce reușește o astfel de serie. Americanca a izbutit, între 2015 și 2018, să lege 20 de victorii la Wimbledon.
Nu este, însă, singura bornă remarcabilă bifată de Simona Halep după succesul cu Amanda Anisimova. Astfel, aceeași sursă transmite că româncă a ajuns la șase turnee la care ajunge cel puțin în semifinale în 2022, an în care doar Iga Swiatek a reușit mai multe, opt.
În 2022, Simona Halep a jucat semifinale la Melbourne Summer Set 1, unde a câștigat turneul, Dubai, înfrângere la Jelena Ostapenko, Indian Wells, eșec cu Iga Swiatek, Birmingham, înfrângere la Beatriz Haddad Maia, Bad Homburg, retragere înaintea meciului cu Bianca Andreescu, și Wimbledon, unde urmează să joace împotriva Elenei Rybakina.
Simona Halep a învins-o pe Elena Rybakina în ultimele două meciuri
Simona Halep și Elena Rybakina s-au mai înfruntat de trei ori în circuit, iar românca s-a impus în precedentele două meciuri, 3-6, 6-3, 7-6 (5) în finala de la Dubai 2020 și 7-6 (11), 4-6, 6-3 la US Open anul trecut.
Primul joc direct a avut loc la Wuhan în 2019 și câștigătoare a fost Elena Rybakina, însă după un abandon al Simonei Halep la 4-5 în primul set.
Etichete: wimbledon , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...