Simona a pierdut al treilea meci ”pentru locul 1” din această vară! A rămas la doar 5 puncte în spatele Karolinei Pliskova
20.08.2017, 22:01Simona Halep a avut în față al treilea meci din această vară care o putea duce pe locul 1 WTA. La fel ca și în precedentele ocazii, românca de 25 de ani a fost învinsă și a ratat o șansă uriașă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Halep a pierdut cu Garbine Muguruza în două seturi, 1-6, 0-6, și a rămas la doar cinci puncte în spatele Karolinei Pliskova. Românca a acumulat 6.385 de puncte, față de cele 6.390 ale sportivei din Cehia.
La Roland Garros, Simona avea nevoie să câştige turneul, dar a fost oprită chiar în finală de Jelena Ostapenko, care s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-3. Aceasta a fost prima șansă.
La Wimbledon, în sferturile de finală, ”Simo” a fost la două puncte de numărul unu mondial, dar Johanna Konta a învins-o dramatic, 7-6, 6-7, 4-6.
Ilie Năstase este singurul român care a ocupat locul 1 la simplu. Fostul campion de la US Open şi Roland Garros a fost chiar primul lider mondial din era "Open".
2 este locul cel mai înalt ocupat de Simona Halep. Prima oară când a ajuns a doua din lume se întâmpla în august 2014 (după finala de la Roland Garros şi semifinala de la Wimbledon).
23 august 1973 a fost data istorică pentru România, în care Ilie Năstase a devenit numărul unu mondial. De atunci au trecut aproape 44 de ani.
Etichete: halep , cincinnati , halep numarul 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...