Simona a anunțat vârsta la care se retrage! ”Nu mă văd jucând mai departe”
01.08.2017, 14:51Simona Halep se află la cel mai înalt nivel de mai mult de patru ani și, ajunsă la 25 de ani a anunțat vârsta la care urmează să se retragă. Astfel, românca de pe locul 2 WTA ne va mai delecta încă cel puțin 7 ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu mă văd jucând mai departe de 32-33 de ani. Cel mult voi juca până la 33 de ani. Am câteva jucătoare pe care le pot considera prietene. Mă refer la Petra Kvitova, Carla Suarez Navarro, Aga Radwanska și jucătoarele din România", a specificat Simona, pentru Washington Post.
Visul sportivei noastre rămâne câștigarea unui turneu de Grand Slam. Simona a fost cel mai aproape de acest lucru la Roland Garros, dar a fost învinsă în finală de Jelena Ostapenko, după ce a avut avantaj un set și 3-0 în cel de-al doilea. Trofeul i-ar fi adus automat și locul 1 WTA.
Următoarea șansă de a câștiga un turneu major e la US Open, acolo unde pariorii o văd pornind cu a cincea șansă, după Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Maria Sharapova și Victoria Azarenka.
Până atunci, Halep va fi prezentă la Washington, unde va debuta în această seară împotriva lui Sloane Stephens. Halep nu trebuie, însă, să se aştepte la un meci uşor, chiar dacă americanca are un singur joc dipuputat în ultimul an.
Scorul întâlnirilor directe este de 3-2 pentru româncă, ultimul duel având loc tot pe hard, în 2015, când constănţeanca de 25 de ani s-a impus cu 6-1, 7-5.
Etichete: simona halep , us open , roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...