Sezon încheiat pentru Nick Kyrgios
20.10.2017, 11:11Australianul Nick Kyrgios, numărul 20 mondial, a anunţat că pune capăt sezonului 2017, marcat de accidentări, dezamăgiri sportive şi greşeli de conduită, din cauza unei accidentări la un şold.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Din păcate, din cauza persistenţei accidentării mele la un şold, pe care am suferit-o în timpul turneului de la Queens (în luna iunie), pun capăt sezonului pentru a fi sigur de recuperare şi a mă pregăti cât mai bine pentru vara australiană", a scris jucătorul, în vârstă de 22 ani, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.
"Am jucat mult de la revenirea mea după accidentare, la Washington, însă dacă nu doresc ca aceasta să se agraveze până la punctul în care va trebui să mă operez, trebuie să-mi ascult corpul şi echipa mea", a adăugat jucătorul.
Anunţul lui Kyrgios vine după cele ale altor jucători importanţi din circuitul ATP, precum sârbul Novak Djokovic, elveţianul Stan Wawrinka, canadianul Mlios Raonic şi "foarte probabil" al britanicul Andy Murray, de a nu a mai reveni pe teren până în 2018. Joi, cehul Tomas Berdych, fost nr. 4 mondial, a luat la rândul său o decizie similară.
"Puştiul din Canberra", care rămâne cu două eliminări în primul tur, la Shanghai şi apoi la Antwerp, va lipsi aşadar de la turneul care va avea loc luna aceasta la Basel, precum şi de la Mastersul 1.000 ATP de la Paris Bercy (28 octombrie - 5 noiembrie).
Etichete: accidentare , nick kyrgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...