Serena Williams și Sharapova s-au calificat la pas în turul 3 la Australian Open
20.01.2016, 09:07Americanca Serena Williams, numărul 1 mondial, şi rusoaica Maria Sharapova, ocupanta locului 5 în ierarhia WTA, s-au calificat fără probleme în turul al treilea al Openului Australiei, în urma partidelor disputate, miercuri, la Melbourne.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Williams, deţinătoarea titlului, a învins-o cu 6-1, 6-2, după o oră de joc, pe taiwaneza Hsieh Su-Wei (nr.90 mondial), o specialistă în proba de dublu. Campioana din Statele Unite, aflată în cursa pentru cucerirea celui de-al 22-lea său titlu de Grand Slam, o va avea ca adversară în faza următoare pe Daria Kasatkina din Rusia, care a trecut în turul secund, cu 6-4, 6-3, de croata Ana Konjuh.
Sharapova, campioană la Melbourne în 2008 şi finalista ediţiei trecute a turneului de la Antipozi, a dispus la rândul ei, tot în două seturi, 6-2, 6-1, de belarusa Aliaksandra Sasnovic (nr.105 mondial) şi va juca în turul al treilea cu americanca Laura Davis, care a profitat de abandonul slovacei Magdalena Rybarikova, după un prim set câştigat de reprezentanta SUA cu 7-6 (9/7).
Rezultate (turul 2):
Serena Williams (SUA/N.1) - Hsieh Su-Wei (Taiwan) 6-1, 6-2
Daria Kasatkina (Rusia) - Ana Konjuh (Croaţia) 6-4, 6-3
Belinda Bencic (Elveţia/N.12) - Timea Babos (Ungaria) 6-3, 6-3
Katerina Bondarenko (Ucraina) - Svetlana Kuzneţova (Rusia/N.23) 6-1, 7-5
Lauren Davis (SUA) - Magdalena Rybarikova (Slovacia) 7-6 (9/7) (abandon Rybarikova)
Maria Sharapova (Rusia/N.5) - Aliaksandra Sasnovico (Belarus) 6-2, 6-1
Anna-Lena Friedsam (Germania) - Wang Qiang (China) 6-3, 6-4
Roberta Vinci (Italia/N.13) - Irina Falconi (SUA) 6-2, 6-3
Carla Suarez Navarro (Spania/N.10) - Maria Sakkari (Grecia) 6-7(5/7), 6-2, 6-2
Agerpres
Etichete: australian open , williams sharapova , sharapova melbourne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...