Video Serena, după titlul 22 de Grand Slam al carierei: "În sfârşit, l-am obţinut. E o uşurare"
09.07.2016, 21:08Serena Williams a răzbunat insuccesele din finalele de Grand Slam disputate în 2016. După eşecurile de la Australian Open şi Roland Garros, americanca şi-a trecut în sfârşit în palmares cel de-al 22-lea titlu major din carieră, după ce a învins-o în finala de la Wimbledon pe Angelique Kerber, 7-5, 6-3.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Liderul clasamentului WTA este în culmea fericirii după ce şi-a îndeplinit încă un vis. Serena a pus capăt insucceselor din acest an şi a triumfat pentru a şaptea oară la Wimbledon.
Sportiva de 34 de ani a ajuns, astfel, la 22 de titluri de Grand Slam în carieră, fiind pe locul 2 în clasamentul all-time, la egalitate cu Steffi Graf.
"În sfârşit, am obţinut al 22-lea titlu. Este, cu siguranţă, o mare uşurare. Mai mult ca orice, a fost o victorie entuziasmantă pentru mine. Obiectivul meu este să iau cel puţin un titlu de Grand Slam pe an, începeam să fiu sub presiune.
Acum mă concentrez puţin mai mult pe turneele de Grand Slam, cel puţin aşa a fost până acum, pentru trofeul cu numărul 22. Acum simt că totul va fi din ce în ce mai bine", a declarat Serena, la finalul meciului cu Kerber.
Serena a încheiat în stil de mare campioană finala. Nu i-a lăsat nicio şansă lui Kerber şi a fost felicitată la final de antrenorul care îi este alături din 2012, Patrick Mouratoglou.
Aflată la prima finală de Wimbledon din carieră, Kerber a recunoscut, sportiv, superioritatea americancei.
"Am pierdut cu o Serena extrem de puternică. A jucat foarte bine, dar la final cred că şi eu am dat totul, însă ea a meritat să câştige", a spus jucătoarea din Germania.
În septembrie, Serena Williams va împlini 35 de ani. Cu încă două titluri de Grand Slam, americanca o poate egala pe australianca Margaret Court, cea care deţine recordul titlurilor majore, cu 24 de trofee.
Etichete: video , wimbledon , serena williams , grand slam , angelique kerber
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...