Serena a povestit coșmarul prin care a trecut înaintea finalei de la Roland Garros. "M-am gândit să abandonez"
07.06.2015, 22:57A fost poate cel mai muncit trofeu de Grand Slam pe care l-a cucerit Serena Williams (33 de ani), într-o carieră cu adevărat impresionantă. Înainte de finala de la Open-ul francez, în care a răpus-o pe Lucie Safarova, Williams a luat în considerare varianta abandonului, pentru că se simțea sleită din punct de vedere fizic.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
A povestit chiar sportiva din SUA, care a cucerit în cele din urmă al 20-lea turneu de Grand Slam din palmares:
"Au fost 48 de ore de coșmar. După semifinala cu Timea, m-am întins pe scaune în vestiar și am zăcut acolo o perioadă. Abia am ajuns în cameră. Am făcut un duș fierbinte și m-am așezat în pat, dar nu m-am mai ridicat până la 4-5 după-amiaza, a doua zi. Mă gândeam că trebuie să ies, să fac o plimbare, mi se făcea rău în casă. Știam că trebuie să mă mișc, să iau o gură de aer proaspăt. Am ieșit și m-am întors. Mi-a fost și mai rău. Chiar i-am spus doctorului meu că nu sunt sigură că pot să joc sâmbătă, pentru că nu mă simțeam în regulă. Dar el m-a ajutat".
Odată intrată pe teren, Serena a dezlănțuit un tenis de mare calitate în primul set al finalei cu Safarova, în care nu i-a dat vreo șansă cehoaicei. A fost apoi 4-1 și 40-15 în setul doi, dar Williams a pierdut controlul jocului și a fost nevoită să joace set decisiv pentru trofeu.
"Am fost frustrată, eram nervoasă pe jocul meu. Practic, mi-am bătut joc de acel set. Cred că Lucie a jucat foarte bine, dar asta și pentru că erorile mele i-au permis revenirea. Am început să fac duble greșeli, a fost groaznic. Dar mi-am revenit!".
Campioană la Australian Open și la Roland Garros, în primele două turnee de Grand Slam ale anului 2015, Serena are șansa de a realiza performanța uriașă de a câștiga toate cele patru mari concursuri din calendar în același sezon. "Normal că mi-aș dori să realizez un Grand Slam, dar o voi lua treptat. Scopul meu este să mai joc la nivel înalt câțiva ani", a mai declarat liderul ierarhiei WTA.
Serena are în palmares 6 trofee la Australian Open, 3 la Roland Garros, 5 la Wimbledon și 6 la US Open. Până acum nu a reușit să realizeze Grand Slam-ul mult visat.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: serena williams , roland garros , serena williams roland garros , williams safarova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...