Se știu toate adversarele Simonei Halep de la Turneul Campioanelor, transmis de Digi Sport!
22.10.2015, 15:29Simona Halep se pregătește de participarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, programat între 25 octombrie și 1 noiembrie, ÎN DIRECT la Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Joi s-au aflat și toate jucătoarele care vor lua startul la Turneul Campioanelor! Învinsă surprinzător în sferturile de la Moscova de Daria Kasatkina (1-6, 2-6), Carla Suarez Navarro a ratat prezența la Singapore, în condițiile în care trebuia să joace finala turneului transmis de Digi Sport, pentru a se lupta cu cele mai bune jucătoare ale lumii.
În locul lui Suarez Navarro, la Turneul Campioanelor va fi prezentă Lucie Safarova, cehoaica fiind în acest moment pe locul 9 în clasamentul WTA.
"Sunt foarte încântată de faptul că m-am calificat pentru prima oară în carieră la Turneul Campioanelor. A fost un an extraordinar și mă simt excelent după ce am aflat că voi juca alături de cele mai bune jucătoare din lume. După un asemenea an, eu acum sper să joc un tenis mare în atmosfera minunată de la Singapore", a fost reacția Luciei Safarova.
Anul trecut, Simona Halep a jucat finala la Turneul Campioanelor, pe care a pierdut-o în fața Serenei Williams, scor 3-6, 0-6.
Jucătoarele prezente la Singapore: 1) Simona Halep (România, locul 2 WTA), 2) Garbine Muguruza (Spania, locul 4 WTA), 3) Maria Sharapova (Rusia, locul 3 WTA), 4) Petra Kvitova (Cehia, locul 5 WTA), 5) Agnieszka Radwanska (Polonia, locul 6 WTA), 6) Angelique Kerber (Germania, locul 7 WTA), 7) Flavia Pennetta (Italia, locul 8 WTA), 8) Lucie Safarova (Cehia, locul 9 WTA).
Etichete: turneul campioanelor , halep tenis , adversare halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...