Schimbare importantă în tenis. Va intra în vigoare în februarie. Serena Williams ar fi scăpat de amendă în 2018
28.01.2020, 11:20Schimbare importantă în meciurile din tenisul feminin. WTA va permite "coaching-ul" din tribună. Modificarea va intra în vigoare de la turneele de la Dubai şi Debrecen, din februarie, şi se va aplica tot anul 2020 la competiţiile de categorie Premier şi WTA International.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Această perioadă de probă va permite antrenorilor să le ofere sfaturi jucătoarelor din tribună, fără a fi penalizate. Fie că sunt cuvinte de încurajare sau câteva cuvinte către jucătoarea lor când este pe aceeaşi parte a terenului sau semne cu mâna, asemenea sfaturi vor putea fi acordate din lojă şi vor fi permise", a anunţat Simon Cambers, jurnalist ESPN.
Serena Williams a fost amendată în septembrie 2018 cu 17.000 de dolari pentru comportament nesportiv în finala US Open, plecat de la faptul că antrenorul său, Patrick Mouratoglou, o ajuta cu semne din lojă.
Williams a pierdut cu 2-6, 4-6 finala contra lui Naomi Osaka, în care a avut o dispută cu arbitrul portughez Carlos Ramos.
Ce s-a întâmplat în finala US Open, dintre Serena Williams și Carlos Ramos
Serena Williams a primit un avertisment în setul secund al finalei de la US Open.
Spaniolul a acuzat-o pe Serena că a primit indicaţii din partea antrenorului Patrick Mouratoglou, care i-ar fi făcut semn să urce mai mult la fileu. Williams a venit la fileu pentru a purta o discuţie cu Ramos.
"Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta", i-a spus Serena arbitrului de scaun.
"Îmi datorezi scuze! Nu am trişat niciodată în viaţa mea", a mai spus Williams, câteva game-uri mai târziu, când a primit un nou avertisment, după ce şi-a făcut racheta praf.
La 6-2, 4-3 pentru Osaka, Carlos Ramos a dictat un al treilea avertisment la adresa Serenei Williams, după ce aceasta l-a numit hoţ. Asta a dus la un game penalizare. Americanca a ţinut să îşi facă dreptate, susţinând că nu a fost sfătuită de antrenorul ei.
A fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o calma pe Williams, care la finalul meciului i-a mai transmis încă o dată lui Ramos că îi datorează scuze.
Etichete: serena williams , patrick mouratoglou , schimbare regulament tenis , coaching tribuna tenis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...