Scandal la US Open! Ucraineanca Svitolina a refuzat să îi acorde un interviu unui reporter rus! Ce i-a transmis
28.08.2018, 21:20Tensiunile cu iz politic dintre Rusia şi Ucraina au ajuns şi la US Open. Elina Svitolina a refuzat să îi dea declaraţii unui reporter rus, după victoria din primul tur de la Flushing Meadows, 6-3, 1-6, 6-1 cu Sachia Vickery, un gest nepotrivit pentru sportul alb. Acest lucru a fost speculat de presa din Vest, care a făcut imediat legătura cu conflictul dintre cele două ţări.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Maxim Yanchevsky, reporterul Eurosport Rusia, a oprit-o în drumul spre vestiare pe sportiva din Ucraina pentru un scurt interviu, dar s-a lovit de refuzul categoric al jucătoarei: "Îmi pare rău, nu pot!", au fost singurele cuvinte ale sportivei.
Rusul a postat această informaţie pe contul personal de Twitter, cu un mesaj clar, alături de un clip video: "În ianuarie 2018, a fost ok", a fost reacţia acestuia.
Nu este primul caz din sport în care vorbim despre aceste tensiuni. Ucraina a refuzat să se cazeze într-un hotel din Cehia care se numeşte "Moscova", înaintea duelului direct din Liga Naţiunilor. Oficialii federației din Ucraina au găsit o soluție de avarie. Aceştia au decis să se împartă delegația în două pentru a putea fi cazată în două locații diferite.
Și în timpul Campionatului Mondial din Rusia au fost tensiuni. Astfel, după sfertul de finală de la CM câștigat de Croația în fața Rusiei, Domagoj Vida a apărut într-un clip controversat. Fundașul croat a strigat "Glorie Ucrainei!", care reprezintă numele unui cântec al armatei ucrainene şi al naţionaliştilor care se opun cererilor teritoriale ale Rusiei. "Această victorie este pentru Dinamo şi pentru Ucraina", a completat Vukojevic. Ulterior, Vida și-a cerut scuze, precizând că nu a vrut să încingă spiritele.
Etichete: us open , rusia-ucraina , elina svitolina , svitolina us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...