Video Sam Querrey, campion la Los Cabos după finala cu Kokkinakis
06.08.2017, 11:33Sam Querrey a câştigat finala turneului de la Los Cabos, în faţa australianului Thanasi Kokkinakis, beneficiar al unui wild card. Cap de serie numărul 2, americanul de 29 de ani a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Querrey şi-a adjudecat primul set, cu 6-3, însă Kokkinakis, revenit dupa o lungă perioadă, a replicat cu acelaşi scor în actul secund. Semifinalistul de la Wimbledon a reuşit însă două break-uri în decisiv. Ultimul i-a asigurat şi victoria, cu 6-2.
"Vă mulţumesc tuturor! Astfel de turnee nu ar fi la fel fără o arenă plină. Sunteţi unii dintre cei mai frumoşi, zgomotoşi şi amuzanţi fani", a fost mesajul de final al lui Querrey.
"Pentru mine a fost o experienţă incredibilă. Am pierdut doi ani. Am stat în toată această perioadă pe canapea fără să fac nimic, iar acum am revenit să joc la acest nivel şi să fac un turneu atât de bun", e mulţumit Kokkinakis.
Querrey a mai câştigat un turneu în 2017, tot în Mexic, la Acapulco, acolo unde l-a învins în două seturi pe Rafael Nadal.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: querrey , querrey campion los cabos , querrey kokkinakis finala los cabos , finala atp los cabos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...