S-a stabilit programul turului 1 la BRD Bucharest Open. Opt românce pe tablou la turneul transmis de Digi Sport
14.07.2018, 16:33Nu mai puţin de patru românce sunt capi de serie la BRD Bucharest Open: Mihaela Buzărnescu e a doua favorită, Irina Begu, deţinătoarea titlului, este a treia favorită, Sorana Cîrstea a fost desemnată cap de serie numărul 5, iar Ana Bogdan este cap de serie numărul 6.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Opt românce se află pe tabloul principal de simplu, dintre care trei sunt beneficiare ale unor wild carduri: Andreea Roşca, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru.
În primul tur, Begu, campioana de anul trecut, o va înfrunta pe Ons Jabeur (Tunisia).
Buzărnescu, a doua favorită, va juca în prima rundă contra unei adversare din Muntenegru, Danka Kovinic.
"Anul trecut, pe această vreme, nu credeam că o să joc pe tabloul principal la niciun turneu WTA", a declarat Mihaela Buzărnescu.
Sorana Cîrstea va primi replica unei jucătoare venite din calificări, iar Ana Bogdan va avea un meci foarte dificil cu Anna-Karolina Schmiedlova (Slovacia), şi ea fostă campioană la Bucureşti, în 2015.
Alexandra Dulgheru va avea şi ea un joc greu, cu franţuzoaica Pauline Parmentier, cap de serie numărul 8.
Roşca va întâlni o adversară venită din calificări, Ruse va fi nevoită să înfrunte un cap de serie (7), slovena Polona Hercog, iar Miriam Bulgaru o va înfrunta pe chinezoaica Yafan Wang.
"Sunt ferm convins că şi anul acesta va fi o româncă (n.r. câştigătoare a turneului). Nu vreau să îi spun numele ca să creez o presiune suplimentară", a spus şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.
Letona Anastasija Sevastova este principala favorită, finalista de acum doi ani urmând să joace în primul tur cu Dalila Jakupovic (Slovenia).
Tabloul principal de simplu, turul 1:
Anastasija Sevastova (Letonia/N.1) - Dalila Jakupovic (Slovenia)
Mariana Duque-Marino (Columbia) - Arantxa Rus (Olanda)
Ysaline Bonaventure (Belgia) - Maryna Zanevska (Belgia)
Jucătoare venită din calificări - Sorana Cîrstea (România/N.5)
Irina Begu (România/N.3) - Ons Jabeur (Tunisia)
Vera Zvonareva (Rusia) - Ekaterina Alexandrova (Rusia)
Viktoria Tomova (Bulgaria) - Jucătoare venită din calificări
Elena-Gabriela Ruse (România) - Polona Hercog (Slovenia/N.7)
Ana Bogdan (România/N.6) - Anna-Karolina Schmiedlova (Slovacia)
Laura Siegemund (Germania) - Jasmine Paolini (Italia)
Jucătoare venită din calificări - Andreea Roşca (România)
Jucătoare venită din calificări - Petra Martic (Croaţia/N.4)
Pauline Parmentier (Franţa/N.8) - Alexandra Dulgheru (România)
Miriam Bulgaru (România) - Yafan Wang (China)
Tamara Zidansek (Slovenia) - Rebecca Peterson (Suedia)
Danka Kovinic (Muntenegru) - Mihaela Buzărnescu (România/N.2)
Meciurile de pe tabloul principal de la BRD Bucharest Open încep luni şi vor fi în direct şi în exclusivitate la Digi Sport.
Etichete: sorana cirstea , mihaela buzărnescu , irina begu , brd bucharest open , tablou principal bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...