S-a revoltat după ce a câștigat titlul la Roland Garros: ”Sunt trist! A trebuit să aștept 40 de minute un taxi”
articol scris de Digi Sport11.06.2023, 15:33
Ivan Dodig (38 de ani) a avut un discurs dur față de organizatorii de la Roland Garros după finala câștigată, alături de Austin Krajicek, în proba de dublu, împotriva belgienilor Sander Gilles și Joran Vliegen, scor 6-3, 6-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorul croat a atacat dur faptul că tenismenii nu sunt tratați în mod egal și ca a fost nevoit să vină la meciuri cu taxiul.
Ivan Dodig: "Într-o zi a trebuit să aștept 40 de minute un taxi pentru a veni la baza de la Roland Garros"
Ivan Dodig și Austin Krajicek s-au impus în proba de dublu masculin la Roland Garros. Cei doi au avut un turneu excelent și au depășit performanța de anul trecut când au piedut în finală.
Perechea croato-americană a pierdut doar trei seturi în cele șase partide de la acest turneu. Pentru Ivan Dodig este cel de-al șaptelea turneu de Grand Slam cucerit, dintre care al patrulea la Roland Garros.
„Acesta este al patrulea trofeu al meu aici la Paris (n.r. a câștigat două la mixt), sunt de patru ori campion la Roland Garros și am șapte titluri de Grand Slam.
Dar sunt trist astăzi și te vei întreba de ce. Spun asta pentru că nu am avut tratamentul pe care ar trebui să-l aibă toți sportivii. Adică, toți jucătorii trebuie să aibă un tratament egal pentru a concura unii împotriva celuilalt.
Mă întristează să spun asta, dar de 15 zile vin la turneu cu taxiul. Stând în mijlocul unei străzi din Paris să mă încălzesc cu partenerul meu, am așteptat 40 de minute să vină unul.
E trist, m-am simțit ca un turist la Paris. Sunt de patru ori campion la Roland Garros, iar acest turneu trebuie să trateze fiecare jucător și fiecare campion așa cum merită. Sper că anul viitor va fi mai bine”, a declarat Ivan Dodig.
Novak Djokovic - Casper Ruud, finala Roland Garros 2023 | LIVE TEXT, ora 15:30. Sârbul poate intra în istorie
Duminică, de la ora 15:30, va avea loc finala masculină între Novak Djokovic și Casper Ruud. Djokovic pornește cu prima șansă, însă va avea un meci dificil împotriva specialistului pe zgură norvegian.
Sârbul este aproape de Grand Slam-ul cu numărul 23, în timp ce Casper Ruud se află la a treia finală, după cea pierdută anul trecut cu Rafael Nadal în trei seturi și cea cu Carlos Alcaraz, de la US Open, pierdută 4-6, 6-2, 6-7, 3-6.
Novak Djokovic a ajuns până în finala turneului din Franța după ce a pierdut doar două seturi. Tenismenul în vârstă de 36 de ani a trecut pe rând de Aleksandar Kovacevic (locul 114 ATP), Marton Fucsovics (locul 83 ATP), Alejandro Davidovich-Fokina (locul 34 ATP), Juan Pablo Varillas (locul 94 ATP), Karen Khachanov (locul 11 ATP) și Carlos Alcaraz (locul 1 ATP).
Djokovic este foarte aproape de a deveni cel mai titrat jucător la numărul de Grand Slam-uri câștigate. În acest moment, sârbul se află la egalitate cu Rafael Nadal (22).
Casper Ruud a avut un turneu foarte bun la Roland Garros, cu toate că rezultatele din acest sezon nu-l recomandau la o astfel de performanță. Locul 4 ATP repetă astfel performanța de anul trecut după ce a trecut de: Elias Ymer (locul 155 ATP), Giulio Zeppieri (locul 129 ATP), Zhizhen Zhang (locul 71 ATP), Nicolas Jarry (locul 35 ATP), Holger Rune (locul 6 ATP), Alexander Zverev (locul 27 ATP).
În întâlnirile dintre cei doi jucători Djokovic îl conduce la general cu scorul de 4-0, respectiv 2-0 în întâlnirile pe zgură. Casper Ruud nu a reușit să câștige niciun set în fața lui Djokovic.
Etichete: roland garros , ivan dodig , campioni dublu masculin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...