Rogers e pe locul 154 WTA, dar nu se teme de Halep: “O să lupt ca o nebună să câștig fiecare punct”
04.09.2015, 15:05Americanca Shelby Rogers poate fi considerată una dintre surprizele primelor două tururi de la US Open. Venită din calificări, ea va fi adversara Simonei Halep pentru un loc în optimile ultimului Grand Slam al anului. Doar locul 154 în clasamentul WTA, Rogers nu se teme de confruntarea cu a doua jucătoare a lumii.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Joi noaptea, Shelby Rogers a eliminat-o pe Kurumi Nara, din Japonia, cu un dublu 6-4, reușind astfel cel mai lung parcurs al carierei la un turneu dintre cele patru majore. Imediat după victoria contra japonezei, s-a arătat extrem de fericită de posibilitatea de a juca împotriva Simonei.
“Sunt atât de nerăbdătoare! De aceea jucăm tenis, de aceea încercăm să câștigăm meciuri, pentru a ajunge în runda următoare și a juca împotriva jucătoarelor mari. Sper să fie un meci pe Arthur Ashe Arena, să joc și eu acolo. O să lupt ca o nebună să câștig fiecare punct. Și doar o să mă bucur de această experiență.”, a declarat Rogers.
Americanca a reușit în întreaga carieră o singură victorie împotriva unei jucătoare din Top 10 WTA. Dar ce victorie! Anul trecut, la Montreal, în turul doi, a învins-o pe Eugenie Bouchard, care era locul 8 mondial atunci, cu 6-0, 2-6, 6-0.
Simona Hale – Shelby Rogers se joacă sâmbătă seara, la o oră pe care organizatorii de la US Open o vor anunța în această noapte. Partida va fi LIVE TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: simona halep , simona halep us open , shelby rogers , rogers halep us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...