Roger Federer l-a învins pe Kohlschreiber și e la un pas de primul loc ATP
15.02.2018, 23:57La 36 de ani, Roger Federer poate ajunge din nou pe primul loc în clasamentul mondial. În optimile turneului ATP de la Rotterdam, elvețianul l-a învins greu pe germanul Philipp Kohlschreiber, locul 36 ATP, scor 7-6, 7-5, după o oră și 42 de minute de joc.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Federer a salvat și două mingi de set, însă din a cincea încercare, și-a trecut în cont primul set al meciului. Germanul s-a ținut tare în actul secund, când Federer a reușit un singur break, însă s-a impus, în cele din urmă, pentru a 13-a oară în tot atâtea meciuri cu Kohlschreiber. În sferturi, Federer îl va întâlni pe olandezul Robin Haase, iar meciul va fi transmis vineri, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 3.
Victoria cu Kohlschreiber îl apropie pe Federer doar la un singur succes de revenirea pe primul loc al ierarhiei mondiale. În ultimul clasament, Federer este la numai 155 de puncte de Nadal, care însă ar putea lipsi o perioadă, din cauza unei accidentări suferite la Australian Open.
Federer are nevoie de o calificare în semifinale pentru a-şi atinge obiectivul, revenirea pe primul loc mondial. Dacă o va reuși, va deveni cel mai vârstnic lider ATP din istorie, la 36 de ani.
Eleveţianul deţine recordul de longevitate în fruntea clasamentul ATP, 302 de săptămâni, de la înfiinţarea ierarhiei profesioniştilor, în august 1973. Federer a fost pe locul I între 2 februarie 2004 şi 17 august 2008 (237 de săptămâni), între 6 iulie 2009 şi 6 iunie 2010 (48 de săptămâni) şi între 19 iulie şi 4 noiembrie 2012 (17 săptămâni).
Etichete: federer , federer rotterdam , federer nadal , federer lider
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...