Replica lui Copil la acuzele lui Hănescu: "S-a văzut cum am tras eu și Tecău la dublu"
05.02.2014, 12:06România a fost eliminată de Ucraina turul I al Grupei I, Zona Euro-africană, a Cupei Davis. Victor Hănescu a pierdut două partide de simplu, iar Adrian Ungur încă una, astfel că succesul obținut de Marius Copil și Horia Tecău la dublu nu a mai contat decât pentru stabilirea scorului final.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Vizibil supărat după ce a fost învins duminică de Sergyi Stakhovsky, Victor Hănescu s-a dezlănțuit la adresa colegilor săi, pe care i-a acuzat voalat de lipsă de implicare.
"Mi-aș dori ca și colegii mei să tragă mai mult, să se antreneze, să depună mai mult efort în meciurile pe care le joacă. Ar fi mai ușor să simt că mai este cineva în echipă care mai aduce un punct sau care măcar simt că trage maxim la fiecare meci", a spus Hănescu. (DETALII ȘI VIDEO AICI).
Declarațiile lui Victor au creat o atmosferă nedorită în sânul echipei României, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Marius Copil, înlocuit cu Adrian Ungur în proba de simplu, a jucat un singur meci, cel de dublu, pe care l-a câștigat alături de Horia Tecău. Într-un interviu acordat pentru Știri De Sport, jucătorul din Arad a spus că nu se simte vizat de acuzațiile lui Hănescu.
"Din păcate nu a ieșit cum voiam și acum se caută vinovați. (...) Nu știu dacă lumea s-a uitat la meci să vadă cum am tras eu cu Tecău la dublu. Ați văzut meciul? Cred că s-a văzut că am fost foarte concentrați și ne-am dorit victoria, pe care am și obținut-o. Eu mi-aș dori să joc toate meciurile dacă se poate, atât la simplu, cât și la dublu. Victor ne-a spus la masă că s-a interpretat greșit. A zis că el nu are nimic cu noi. Poate a fost supărat din cauza înfrângerilor", a declarat Copil, pentru sursa mai sus amintită.
România va disputa, în perioada 12-14 septembrie 2014, barajul pentru menținerea în Grupa I Euro-Africană a Cupei Davis.
Etichete: horia tecau , marius copil , hanescu cupa davis , tecau copil , copil hanescu , cupa davis ucraina romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...