Trei românce, nominalizate pentru All Star Team de la EHF EURO 2024
articol scris de Digi Sport12.12.2024, 19:23
România a fost învinsă de Polonia, scor 24-29, în cadrul ultimului meci din grupa principală de la Campionatul European de handbal feminin.
Europa League: Hoffenheim - FCSB, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Rangers - Tottenham, joi, 22:00, DGS 2
Odată cu această înfrângere, ”Tricolorele” au terminat EHF Euro pe locul 11, dar handbalistele au primit și o veste bună.
Bianca Bazaliu, Lorena Ostase și Alicia Boiciuc au fost nominalizate pentru echipa ideală de la EHF EURO 2024
Bianca Bazaliu, Lorena Ostase şi Alicia Boiciuc au fost nominalizate pentru ”All Star Team” de la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024.
Bazaliu candidează la postul de inter stânga, Ostase la cel de pivot, iar Boiciuc pentru cel de centru, dar şi de cea mai bună tânără jucătoare.
Votul va fi efectuat prin intermediul aplicaţiei Home of Handball şi se va închide sâmbătă, la ora 23:59.
Jucătoarele au fost nominalizate de către o comisie de experţi, care includ două câştigătoare ale Ligii Campionilor, sârboaica Andrea Lekic şi slovena Ana Gros, antrenorul suedez Per Johansson şi doi reprezentanţi al EHF.
Trei dintre jucătoarele nominalizate au făcut parte din echipa ideală de la EHF EURO 2022, daneza Emma Friis, maghiara Katrin Klujber şi franţuzoaica Pauletta Foppa.
Cea mai bună jucătoare a ediţiei din 2022 a fost norvegianca Henny Reistad, care este nominalizată la capitolul centri.
Semifinalistele Franţa şi Ungaria au cele mai multe nominalizări, câte nouă fiecare, în timp ce Norvegia, deţinătoarea trofeului, are şapte, potrivit Agerpres.
VIDEO cu finalul meciului România - Polonia 24-29:
Florentin Pera: ”Eu consider că echipa națională a României s-a autodepășit”
Imediat după înfrângerea cu Polonia, Florentin Pera s-a declarat mulțumit de efortul depus de elevele sale la turneul final.
”Eu consider că echipa națională a României s-a autodepășit la acest Campionat European. Am avut jocurile din grupe foarte bune, am obținut o victorie extraordinară în fața Suediei. Din păcate, în cele două jocuri cu Ungaria și Polonia n-am mai fost la același nivel.
Am avut 20 de minute bune cu Ungaria, astăzi 30 de minute au fost ok. Nu am putut ține ritmul apoi. Am căutat soluții, ne-am dorit mult să câștigăm pentru toți suporterii care ne-au susținut. Poate am fi meritat să încheiem cu o victorie, pentru tot ce am făcut la Euro.
Am plecat cu șanse foarte mici, ne-am realizat obiectivul propus, dar mereu îți dorești mai mult. Noi ne-am dorit să încheiem cu o victorie. Astăzi, Polonia ne-a fost superioară din punct de vedere fizic în partea secundă. Nu am reușit să întoarcem rezultatul.
Eu cred că echipa națională a luptat, a avut atitudine în foarte multe momente. S-a autodepășit, dar astăzi suntem dezamăgiți. Cred că am avut anumite situații bune astăzi, am ratat două aruncări de la 7 metri.
În apărare nu am mai fost suficient de grupați, nu am avut aceeași agresivitate. Am lăsat prea multe spații. În partea secundă am și riscat. Poate, pe final, dacă am fi venit la două goluri, puteam obține ceva!”, a spus Pera.
Etichete: nationala de handbal feminin , echipa nationala de handbal , ehf euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Horatiu Potra, șeful bodyguarzilor lui Călin Georgescu, a participat la percheziții informatice la...