Reacţia nu s-a lăsat aşteptată. Serena Williams l-a pus la punct pe John McEnroe
27.06.2017, 09:50Serena Williams i-a replicat imediat lui John McEnroe, care a declarat despre fostul lider mondial din tenisul feminin că nu s-ar afla mai sus de locul 700 în clasamentul ATP.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Americanca, câştigătoare a 23 de Grand Slam-uri în carieră, i-a răspuns pe twitter fostului mare tenisman american, şi el fost lider ATP.
"Dragă John, te ador şi te respect, dar te rog, te rog, lasă-mă în pace cu declaraţiile tale care nu sunt susţinute de fapte. N-am jucat niciodată contra cuiva aflat acolo şi nici nu am timp pentru aşa ceva. Respectă-mi viaţa privată, încerc să am un copil. O zi bună, sir", a fost mesajul Serenei Williams pentru McEnroe (58 de ani).
Serena Williams (35 de ani) a pierdut primul loc în ierarhia WTA deoarece este însărcinată, motiv pentru care n-a mai jucat din ianuarie, atunci când a cucerit al şaptelea trofeu din carieră la Australian Open.
Americanca nu a ratat niciunul dintre turneele de Grand Slam. În afara celor şapte trofee de la Melbourne a câştigat de trei ori Roland Garros-ul, de şapte Wimbledon-ul şi de şase US Open-ul.
McEnroe are şapte trofee de Grand Slam în carieră: patru la US Open şi trei la Wimbledon.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: serena williams , john mcenroe , serena mcenroe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...