Răsturnare de situație! Marele anunț făcut de Rafael Nadal, după succesul de la Roland Garros
articol scris de Digi Sport06.06.2022, 08:54
Rafael Nadal, care a cucerit al 14-lea său trofeu pe zgura de la Roland Garros, a dat asigurări că se va lupta pentru a reveni cât mai mulţi ani la competiţia de Grand Slam din capitala Franţei.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Rafael Nadal a anunțat că merge la Wimbledon: "Iubesc acest turneu!"
Nadal, în vârstă de 36 de ani, l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (23 de ani) în finala desfăşurată duminică, trecându-şi în palmares al 22-lea titlu de Grand Slam.
"Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, dar am de gând să lupt pentru a reveni cât mai mulţi ani posibil", a spus spaniolul pe terenul central de la Roland Garros, ţinând în mână Cupa Muşchetarilor, al doilea său trofeu major cucerit în acest sezon, după cel de la Australian Open.
Deși în prealabil anunțase că nu va merge la Wimbledon, "Matadorul" s-a răzgândit și vrea să fie prezent pe iarba londoneză.
"Wimbledon nu e un turneu pe care să vreau să îl ratez. Nimeni nu vrea să rateze Wimbledonul. Iubesc acest turneu, am obținut multe performanțe acolo, e o competiție care se bucură de tot respectul meu.
Sunt gata să fiu prezent la Wimbledon, dar dacă mă întrebați dacă voi putea să și câștig, nu vă pot da un răspuns clar. Vreau să mă impun, dar hai să vedem cum va funcționa tratamentul", a spus Rafael Nadal, în conferința de presă de după finala de la Roland Garros.
- Turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 27 iunie - 10 iulie.
"Regele Soare"! Cele mai tari reacții după ce Rafael Nadal a câștigat Roland Garros
Galerie Foto
Rafael Nadal suferă de sindromul Muller-Weiss
Campionul spaniol suferă de 18 ani de o osteonecroză a osului navicular - sau scafoidul tarsian -, denumită şi sindromul Muller-Weiss, o maladie degenerativă "cronică şi incurabilă", din cauza căreia el fost nevoit să pună capăt sezonului 2021 în luna august, din cauza durerilor prea puternice.
El a revenit în circuit la începutul anului şi a reuşit să cucerească al 21-lea titlu de Grand Slam din cariera sa, în luna ianuarie la Melbourne.
"Este greu să descriu ceea ce simt", a adăugat Nadal, care sugerase anterior că aceasta ar putea fi ultima sa participare la Roland Garros. Jucătorul iberic a precizat, totodată, că este "incredibil să fii aici la 36 de ani şi să câştigi cel mai important turneu" din carieră.
Nadal a ţinut să mulţumească echipei sale pentru munca depusă şi pentru susţinerea primită din partea familiei sale. "Fără voi, m-aş fi retras din sport cu mult timp în urmă", le-a transmis el.
Etichete: wimbledon , rafael nadal , roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...