Rafael Nadal nu crede în el, imediat după revenire. "Fără planuri pe termen lung"
24.12.2012, 12:35Pe 28 decembrie, tenismenul spaniol Rafael Nadal va juca primul meci după o pauză forțată șase luni, însă nu se consideră 100% recuperat după accidentarea la genunchi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am nevoie să văd cum evoluează și cum reacționează la intensitatea și solicitarea jocului în compania unor tenismeni de asemenea nivel", a declarat Rafael Nadal, potrivit presei spaniole.
"Încă nu sunt la potențial de 100%. Nu mă gândesc pe termen lung, ci mă concentrez pe genunchi, să văd cum răspunde, apoi vom mai vedea. Vreau să fiu sigur că e complet gata de competiția la cel mai înalt nivel, fără niciun dubiu", a mai spus tenismenul iberic.
Nadal - care încă ocupă locul al patrulea în ierarhia ATP - a jucat ultimul meci de tenis în luna iulie, în cadrul turneului de la Wimbledon, când a pierdut și a fost eliminat de către cehul Lukas Rosol. De atunci, l-a chinuit o accidentare urâtă la genunchi, cauzată de inflamarea tendonului rotulian. "Ultimul turneu la care am participat în cea mai bună formă a fost Roland Garros și l-am câștigat", a spus spaniolul.
"Țelul meu este să fiu în formă, să revin, să mă simt din nou în formă și complet refăcut. Obiectivul meu nu sunt nici Abu Dhabi, nici Doha și nici Australia. Cred că ma voi simți bine la finalul lui februarie sau la începutul lui martie", a încheiat Nadal.
Ibericul va participa, alături de Novak Djokovic, David Ferrer, Tomas Berdych sau Andy Murray, la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, care va fi în direct la Digi Sport 1, începând de joi.
Etichete: rafael nadal , nadal accidentare , nadal abu dhabi , revenire nadal , nadal genunchi , nadal recuperare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...